Versetul zilei

Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!

Matei 5:6 (VDC)

1 Corinteni 2:7-9 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

1 Corinteni 2:7-9

    Înţelepciunea lui Dumnezeu rânduită spre gloria noastră (vers. 7-9)

    Este un gând minunat că înţelepciunea lui Dumnezeu, odinioară ascunsă, dar acum făcută cunoscut, a fost „rânduită“ (predestinată) înainte de veacuri spre gloria noastră. Nu numai că noi înşine am fost aleşi în Hristos înainte de întemeierea lumii, dar înţelepciunea lui Dumnezeu avea în vedere gloria noastră înainte de a începe veacurile, şi totul a fost rânduit atunci. Şi ce rânduieşte Dumnezeu va ajunge întotdeauna la împlinire când va veni ceasul. Gloria noastră deci este sigură şi este în legătură cu gloria lui Hristos, şi complementară ei. Gloria lui Hristos este supremă, dar gloria noastră este tot atât de sigură ca a Lui, şi, tot aşa, rânduită de Dumnezeu.Ceea ce a fost rânduit, potrivit versetului 7, a şi fost „pregătit“ (vers. 9), iar lucrurile pregătite sunt cu totul dincolo de înţelegerea omului, de ce poate vedea ochiul lui, de ce poate simţi inima lui. Multe lucruri le înţelegem folosind ochii – adică, prin observare. Înţelegem alte lucruri folosind urechile, ascultând ceea ce ajunge până la noi – adică, prin tradiţie. Alte lucruri le înţelegem instinctiv cu inima – adică, prin intuiţie. Lucrurile lui Dumnezeu nu le înţelegem prin nici una din aceste căi; numai prin revelaţie ajung să fie înţelese, aşa cum arată versetul 10.