1 Corinteni 2:1-5

　　　　Predicarea crucii de către apostolul Pavel (vers. 1-5)

　　　　Când Pavel a fost trimis să predice evanghelia, el a fost învăţat să facă această lucrare în aşa fel încât să-i fie aprobat de Dumnezeu mesajul prezentat. El vorbea despre acest lucru în versetul 17 din capitolul 1. A lucrat el aşa cum spusese? Desigur. Şi în versetele cu care începe capitolul 2, el aminteşte corintenilor spiritul care l-a caracterizat când a venit la ei şi felul predicării lui. Versetul 1 ne dă stilul predicării lui. Versetul 2, subiectul mesajului lui. Versetul 3, spiritul care l-a caracterizat. În versetul 4 revine la stilul predicării lui, dar adăugând în ce stătea puterea lui. Versetul 5 ne arată scopul pe care-l avea în vedere.În ce priveşte stilul, el nu era un orator deosebit de priceput în arta de a mişca pe oameni printr-o vorbire admirabilă şi înduplecătoare. El le evita pe toate acestea, sprijinindu-se numai pe Duhul Sfânt şi pe puterea Sa.Ca temă, el avea numai pe Hristos şi crucea Lui. Subliniem cuvintele „la voi“ (vers. 1). Ştia tendinţele corintenilor, cu marile lor pretenţii în ce priveşte filosofia şi intelectul omului. Nu avea să vină în legătură cu ei pe terenul lor şi să fie atras în discuţii filosofice preferate de ei. El se hotărâse ca printre ei să nu ştie altceva decât pe Hristos răstignit. Apostolul Pavel şi-a început viaţa creştină cu Hristos glorificat, totuşi el ştia bine că dacă ei nu vor crede în Hristos răstignit şi nu-L vor cunoaşte în acest fel, nu s-ar face nimic în felul lui Dumnezeu. Adevărul despre un Hristos răstignit avea să pună în ţărână propria lor mândrie şi glorie: şi până ce omul nu coboară în ţărână, nu poate începe cu Dumnezeu.Şi însuşi spiritul lui Pavel se menţinea în felul acesta. El nu venea în mijlocul lor cu sunete puternice de trâmbiţe, anunţându-se ca fiind „cel mai puternic predicator din Palestina“ sau ceva în felul acesta, cum este obiceiul în secolul nostru. Cu totul altfel! Slăbiciune, teamă, tremur, la acestea se referă el. Era deosebit de conştient că firea păcătoasă era încă în el, încât cu uşurinţă s-ar fi putut depărta de la credincioşia faţă de Stăpânul lui şi ar fi alunecat în ceva care nu era de la Dumnezeu. Ştia că puterea diavolului ţinea inimile corintenilor în întuneric. De aici teama şi tremurul lui. Şi de aici, de asemenea, locul pentru arătarea puterii Duhului lui Dumnezeu şi dărâmarea întăriturilor diavolului în inimile oamenilor. Să dea Dumnezeu să fie făcut mai mult loc pentru lucrarea acestei puteri şi astăzi!Atunci am putea vedea mai mulţi oameni întorşi la Dumnezeu care să-şi aibă credinţa întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea Lui.