1 Corinteni 2:1-16

Ştim că, în lume, un dar de orator, o vădită superioritate, şi „cuvintele convingătoare ale înţelepciunii“ (v. 4) pot fi suficiente ca să asigure triumful aproape în orice cauză. Pentru a transmite însă credinţa, Dumnezeu nu S-a folosit de aceste aptitudini omeneşti, nici de abilităţile propagandei (v. 4,5). Pavel, în ciuda învăţăturii sale, nu s-a făcut remarcat la Corint nici prin înţelepciunea sa, nici prin cultura sa, nici prin talentul său de a vorbi convingător. El şi-ar fi contrazis învăţătura, deoarece crucea lui Hristos, pe care el o propovăduia, înseamnă tocmai sfârşitul lucrurilor cu care se făleşte omul. Departe însă de a fi cumva în pierdere, credinciosul a primit deopotrivă lucrurile nevăzute, „dăruite de Dumnezeu“, precum şi mijlocul de a le discerne şi de a-şi însuşi aceste daruri: Duhul Sfânt, singurul Reprezentant pe care Dumnezeu Îl foloseşte pentru a-Şi transmite gândurile (v. 12). La ce poate sluji o partitură muzicală, fără instrumentul la care să fie interpretată, o casetă sau un disc, fără aparatul care să permită să fie ascultate? Şi care ar fi efectul celui mai frumos concert asupra unui public compus din oameni complet surzi? Tot aşa, limbajul Duhului este de neînţeles pentru „omul natural“ (omul sufletesc, animat numai de sufletul său creat, fără învăţătura şi puterea Duhului Sfânt). Din contră, „cel spiritual“ poate primi „cele spirituale prin mijloace spirituale“ (v. 13-15).