1 Corinteni 16:5-12

　　　　Un slujitor este responsabil numai faţă de Domnul (vers. 5-12)

　　　　Cuvintele de încheiere care urmează, referitor la unele lucruri personale, şi versetele 5-12, au lumină deplină dacă le comparăm cu istoria din Fapte 18.24 – 20.6. Apostolul Pavel scria din Efes, în mijlocul unei lucrări mari, cu mulţi adversari, a căror opoziţie a culminat în marea răscoală din teatru. Apolo fusese înainte de Pavel la Efes şi după ce a fost învăţat mai bine în Calea Domnului prin Acuila şi Priscila, a vizitat Ahaia, unde era situat Corintul. Pavel venise la Efes în timp ce Apolo era la Corint, dar în acest timp Apolo plecase din Corint. Între timp, Pavel se gândea să treacă prin Macedonia şi să viziteze Corintul în trecere. Această vizită în Macedonia s-a înfăptuit, cum se istoriseşte în Fapte 20, deşi cea de a doua epistolă arată că vizita lui la Corint a fost amânată. A rugat pe Apolo să le facă o altă vizită, dar acesta n-a venit deloc.Observăm de aici că dacă Dumnezeu ridică un slujitor, acesta este responsabil numai faţă de Domnul care i-a încredinţat o lucrare, şi nici chiar faţă de un apostol. Pavel nu avea autoritate peste Apolo. Faptul că îl ruga să se ducă arată că nu avea sentimente de gelozie faţă de acest om de curând dăruit, care apăruse deodată. Faptul că Apolo simţea că nu trebuia să se ducă la Corint în această conjunctură probabil dovedea că din partea lui nu era nici o dorinţă să iasă în faţă ca să mărească flăcările acelora din partide care ar fi spus: „Eu sunt al lui Apolo“.