1 Corinteni 15:29-34

　　　　Consecinţe practice ale învierii (vers. 29-34)

　　　　Versetele 20-28 sunt într-un fel o paranteză şi de aceea versetul 29 reia firul de la versetul 19. „Altfel, ce vor face...?“ Mare parte dintre cei care au murit printre creştinii de la început căzuseră martiri, şi de aceea apostolul îi vede pe cei noi veniţi în adunare ca păşind prin botez în locul celor care căzuseră, devenind astfel ţinta duşmanilor. Erau foarte curajoşi; dar, desigur, fără raţiune şi fără a fi necesar, dacă nu ar fi o înviere a morţilor.Interpretarea versetului 29 este confirmată de versetul 30. De ce să se expună primejdiei apostolul şi însoţitorii lui, dacă nu este înviere? Şi punând această întrebare, el nu-şi permitea o simplă figură de vorbire. Era un fapt greu, un fapt pe care-l trăia zilnic. Nu mult timp înainte trecuse prin răscoala îngrozitoare din teatrul efesenilor, cum este istorisită în Fapte 19, când oamenii luptau împotriva lui ca nişte fiare sălbatice, şi viaţa îi era în primejdie în fiecare zi. Ar fi fost fără raţiune să trăieşti o astfel de viaţă! Dacă n-ar fi faptul învierii, cineva ar putea mai bine adopta lozinca lumii fără Dumnezeu: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri!“ În felul acesta încă odată ajungem la rezultatul logic al înlăturării adevărului învierii. Nu numai că rămânem ca cei mai de plâns dintre oameni, dar suntem lăsaţi cu nimic mai bun decât ar fi satisfacerea plăcerilor noastre animalice.Ajungând la acest punct, apostolul se îndreaptă direct către corinteni. Ei fuseseră înşelaţi, şi orice învăţătură rea are o reacţie în viaţa morală. Dacă gândim greşit, nu putem acţiona bine. Aceasta aruncă lumină asupra imoralităţii dintre ei, condamnată în capitolele 5 şi 6. Punând la îndoială învierea trupului, ei au căzut mai uşor în păcate care aduc necumpătare faţă de trup. Aveau nevoie să se trezească aşa cum se cuvine şi să primească în adevăr cunoştinţa lui Dumnezeu.