Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Corinteni 15:20-34 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 06 Ianuarie 2017

1 Corinteni 15:20-34

Hristos înviat n-a făcut decât să-i devanseze pe credincioşii „adormiţi“. Ei vor învia la venirea Sa. Cât despre ceilalţi morţi, ei nu vor fi „aduşi la viaţă“ decât mai târziu, pentru a se înfăţişa în faţa scaunului de judecată (Apocalipsa 20.12). Şi numai după aceea totul va fi definitiv supus lui Hristos. După care gândul se pierde în profunzimile eternităţii fericite în care Dumnezeu, în final, va fi totul în toţi (v. 28).Închizând această paranteză glorioasă (v. 20-28), apostolul arată cum faptul de a crede sau de a nu crede în viaţa viitoare determină comportamentul tuturor oamenilor… începând cu al său (v. 30-32). Cât de mulţi astfel de nefericiţi există, a căror întreagă religie stă în aceste cuvinte: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“ (v. 32)! Ei îşi închipuie că nu există nimic dincolo de mormânt, pentru a se putea scuza de bucuria fără frâu a scurtei lor existenţe, „ca animale din fire, fără raţiune“ (2 Petru 2.12). Cu privire la creştin, credinţa sa ar trebui să-l ţină în stare de veghe, să-l ferească de a se asocia în companii periculoase, să-l împiedice să mănânce şi să bea cu beţivii acestei lumi (v. 33; Matei 24.49). Fie ca tovărăşia Domnului şi a alor Săi să ne fie suficientă până la întoarcerea Lui!