1 Corinteni 15:1-19

O gravă problemă rămânea de lămurit: câteva persoane din Corint negau învierea. Pavel arată că nu poţi să te atingi de această doctrină fără să răstorni întreg edificiul credinţei creştine. Dacă nu există înviere, Hristos Însuşi n-a înviat; lucrarea Lui n-a primit aprobarea lui Dumnezeu; moartea rămâne neînvinsă şi noi suntem tot în păcatele noastre. În acest caz, Evanghelia nu mai are niciun sens şi credinţa noastră şi-a pierdut orice temei. Viaţa de renunţări şi de separare a creştinului devine absurdă, iar dintre toţi oamenii, el este cel mai de plâns, pentru că şi-a pierdut deopotrivă viaţa prezentă şi viaţa veşnică.Dumnezeu fie binecuvântat, nimic din toate acestea! „Domnul a înviat cu adevărat!“ (Luca 24.34). În faţa importanţei acestui adevăr înţelegem de ce Dumnezeu a avut atâta grijă să-l întărească. În primul rând prin Scripturi (v. 3,4). Apoi prin martori care nu pot fi respinşi nici prin calitatea lor: Chifa, Iacov, Pavel însuşi (în timp ce se declară nevrednic), nici prin numărul lor: în jur de cinci sute de fraţi, care puteau fi încă întrebaţi. Şi, fără îndoială, mai mult de un cititor, fără să-L fi văzut încă pe Domnul Isus cu ochii săi, a experimentat pentru el însuşi că Salvatorul său este viu (comp. cu Iov 19.25).