Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Corinteni 14:6-15 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

1 Corinteni 14:6-15

    Un cuvânt de înţeles (vers. 6-13)

    Chiar şi separat de aceasta, totuşi, aceste reglementări sunt pline de folos pentru noi, pentru că tot ce este astfel stabilit se aplică şi în alte direcţii. Ca exemplu pentru ce vreau să spun, luaţi versetele 6 până la 9. Ideea imediată pe care ne-o dau aceste versete este că simplele sunete ale glasului nu au nicio valoare. Este această precizare importantă numai în legătură cu darul limbilor? Nicidecum. Se aplică în toate. În adunările noastre n-ar fi de ajuns ca un frate să vorbească limba cunoscută, dacă ar fi ispitit să-şi arate învăţătura folosind o mulţime de cuvinte nefolosite de obicei, care ar lăsa pe ascultători nedumeriţi cu privire la sensul lor. Sau el ar vorbi cu atâta rapiditate sau cu atâta misticism încât ar fi de neînţeles. În toate cazurile de felul acesta oamenii ar „vorbi în vânt“ şi n-ar fi nici un folos.

    Cel care vorbeşte să spună cuvinte pe care le înţelege (vers. 14, 15)

    Ne-am putea mira de aceste cuvinte scrise de apostolul Pavel în versetele 14 şi 15, dacă n-am şti ce are loc uneori şi în zilele noastre. Nu este îndrumarea lui Dumnezeu ca însuşi vorbitorul să nu ştie ce înţeles au cuvintele pe care le-a rostit. El trebuie să rostească întotdeauna cuvinte, fie în vorbirea către alţii, fie în rugăciune sau în cântare, pe care el însuşi le înţelege şi care sunt de înţeles pentru alţii.