1 Corinteni 14:1-2

　　　　Contrast între darul profeţiei şi darul vorbirii în limbi (vers. 1, 2)

　　　　Capitolul 13, fiind o paranteză, arătând locul deosebit de minunat pe care-l are dragostea divină, cel dintâi verset din capitolul 14 este în legătură cu cel din urmă verset din capitolul 12. Dragostea trebuie să fie urmărită ca lucrul de cea mai mare însemnătate, pentru că unde este ea, darurile spirituale pot fi dorite într-un fel care poate fi de folos. Când domneşte dragostea, ele pot fi dorite nu pentru înaintarea sau distincţia personală, ci pentru folosul şi binecuvântarea tuturor. De aceea darul profeţiei este dat în cel dintâi loc. Este printre cele mai bune daruri care pot fi dorite stăruitor.Apostolul îndată pune în contrast darul profeţiei cu darul limbilor, care în mod evident avea mare atracţie în estimarea credincioşilor din Corint, fiind atât de clar supranatural în originea lui. El nu aruncă nicio îndoială asupra acestei manifestări spirituale. „Limbile“ la care se referă el erau manifestări adevărate ale puterii Duhului Sfânt, şi sub controlul vorbitorului. Apostolul însuşi vorbea în limbi în mai mare măsură decât cei din Corint, dar făcea acest lucru într-un fel controlat şi retrâns. Versetele 6, 15, 18 şi 19 arată aceasta. Fapt este că, chiar când darul limbilor este în situaţia lui cea mai bună, este de mai puţin folos decât darul profeţiei.Când sfinţii din Corint veneau împreună la adunare înaintea Domnului, El avea să fie Conducătorul lor în toate lucrurile, şi toate activităţile lor aveau să fie în puterea Duhului lui Dumnezeu. Capitolul acesta ne dă multe îndrumări de la Domnul – îndrumări cu un caracter general, care sunt pentru toate timpurile. Dacă odată acest frate sau acela trebuie să ia parte, spunând ceva, şi ce anume parte, acesta este un lucru în legătură cu voia Domnului din acel moment. Şi când ei iau parte, trebuie să facă acest lucru în supunere faţă de îndrumările generale date de Domnul în acest capitol, purtându-se ca oameni cu mintea sănătoasă luminată de Cuvântul Domnului. Este bine să ne amitim cum spunea Pavel lui Timotei că Dumnezeu ne-a dat un duh „de putere şi de dragoste şi de chibzuinţă (minte sănătoasă)“ (2 Tim. 1.7). Faptul acesta este exemplificat în capitolul dinaintea noastră. Capitolul 12 ne arată Duhul de putere în adunare; capitolul 13, duhul de dragoste; capitolul 14, duhul unei minţi sănătoase.Activităţile spirituale în adunare pot fi îndreptate spre Dumnezeu sau spre oameni. Activităţile îndreptate spre Dumnezeu sunt menţionate în versetele 14 până la 17: rugăciune, cântare, mulţumire. Dar capitolul acesta se referă mai ales la cele îndreptate spre oameni: profeţie, limbi, învăţătură, interpretare. Aceste daruri trebuie exersate pentru folosul altora, şi testul pe care îl dă apostolul este zidirea generală. Dacă exercitarea darului zideşte, el este de folos. Dacă nu zideşte, nu este de folos.