1 Corinteni 14:1-19

Mulţi se plâng de slăbiciunea actuală cauzată de lipsa de daruri în adunări. Doresc ei însă arzător darurile, aşa cum versetul 1 îi invită să o facă? Domnul poate Şi-a propus să vă încredinţeze un astfel de dar şi amână pentru a face descifrabilă în voi această dorinţă arzândă. Cereţi-l Lui … în acelaşi timp cu smerenia care vă va împiedica să vă făliţi cu acest dar; nu este pentru voi, ci pentru Adunare (v. 12). Corintenii, cu siguranţă, se foloseau de darurile lor pentru propria glorie, iar din aceasta rezulta cea mai mare dezordine. Apostolul îi aduce la o dreaptă apreciere a lucrurilor, arătându-le că darul cu care se lăudau ei cel mai mult, cel al limbilor, era, de fapt, un dar nu atât de însemnat (v. 5). Darul profeţiei, în schimb, era – şi rămâne – de dorit în mod deosebit. El nu mai cuprinde, ca altădată, revelarea viitorului, ci slujeşte la zidire, la îndemnare, la mângâiere…Versetul 15 ne aminteşte că, pentru a ne ruga, ca şi pentru a cânta, este nevoie de o participare a minţii. Noi, care suntem adesea atât de distraţi în prezenţa Domnului, să ne gândim la ce exprimăm înaintea lui Dumnezeu; şi să punem în aplicare meditaţia în profunzime, având duhul nostru condus de Duhul Sfânt.