1 Corinteni 13:4-7

　　　　Trăsături ale dragostei (vers. 4)

　　　　Acum avem să privim mai aproape trăsăturile care caracterizează dragostea. Întâi vine o trăsătură foarte pozitivă. Ea este îndelung răbdătoare şi este bună. Poate depăşi ceva îndelunga răbdare şi bunătatea lui Dumnezeu în felul cum Se poartă cu omul răzvrătit? Nu. Dumnezeu este dragoste. Şi în măsura în care manifestăm natura divină, vom arăta îndelungă răbdare şi bunătate faţă de oameni în general, tot aşa ca şi faţă de fraţii noştri.

　　　　Absenţa trăsăturilor negative; iubirea de sine (vers. 4-6)

　　　　Această trăsătură pozitivă este urmată de trăsături negative. Dragostea este conturată de absenţa totală a unor diformităţi urâcioase de caracter şi de comportare, care sunt cu totul naturale omului nostru în firea lui păcătoasă. Apostolul Pavel le înşiră pe toate împreună. Iată-le: 1) invidiază pe alţii; 2) se laudă, caută o glorie deşartă; 3) se îngâmfă, se umflă cu propria sa importanţă 4) se poartă necuviincios; 5) caută ale sale; 6) este iritabilă, se simte jignită foarte repede şi este provocată la mânie; 7) ţine seama de rău, gata să arate răul altuia; 8) se bucură de nedreptate, gata să sublinieze nedreptatea din alţii. Nota care se observă la toate aceste opt lucruri este iubirea de sine.Vai! Vai! Cât de des se observă aceste trăsături în noi înşine, şi totuşi suntem sfinţi ai lui Dumnezeu. Este foarte uşor să ajungem ca un vas care eşuează în noroiul murdar al talazurilor iubirii divine. Când cei sfinţi uită de ei înşişi în revărsarea acestui talaz, multe transformări minunate se fac.Versetul 6, care menţionează cea de a opta trăsătură negativă; ne introduce la cea de a doua trăsătură pozitivă. Dragostea se bucură, pentru că ea este veselă, dar bucuria ei este “cu adevărul“. Dragostea şi adevărul merg mână în mână, iar adevărul este plin de bucurie pentru inimile noastre.

　　　　Suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate (vers. 7)

Urmează alte trăsături pozitive. Patru din ele sunt menţionate în versetul 7. Dragostea suportă sau acoperă toate. Desigur, ea niciodată nu trece cu vederea nedreptatea, totuşi ea nu-şi găseşte niciodată plăcerea să publice nelegiuirile altora. Mai degrabă crede tot ce se poate afla despre adevăr; ea speră că tot ce lipseşte se va împlini la timpul potrivit; ea rabdă între timp orice neajuns care ar putea fi. Este evident că expresia „toate“ repetată de patru ori trebui înţeleasă ca limitată de contextul ei. De exemplu, cel care ar crede „toate“ într-un fel fără limită, ar intra, simplu, într-o mlaştină de incertitudini şi decepţii.