1 Corinteni 13:1-3

　　　　Darurile cele mai strălucitoare fără dragoste nu au valoare (vers. 1)

　　　　Capitolul 13 a devenit renumit. Puterea lui extraordinară este recunoscută nu numai de creştini, ci şi de mulţi alţii. Dar oamenii o apreciază ca minunată, una din minunile literare ale lumii, poate fără să-i înţeleagă adevăratul sens al învăţăturii pe care o dă. Ce spune ea într-adevăr? Cel dintâi verset al capitolului 8 ne-a spus că dragostea este cea care zideşte. Capitolul acesta dezvoltă acest fapt şi ne arată de la început că darurile cele mai strălucitoare, fără dragoste, nu au nicio valoare; şi în al doilea rând că dragostea este forţa, chiar când există daruri, care împlineşte în adevăr toate.

　　　　Fără dragoste nu sunt nimic, nu-mi foloseşte la nimic (vers. 1-3)

　　　　Primele trei versete arată că ai putea avea daruri şi le-ai folosi fără dragoste. Dacă ele sunt, tot ce ar putea produce împreună este: Nimic. Vorbirea în limbi este menţionată întâi, pentru că ea era darul deosebit care ajunsese mai degrabă o cursă pentru corinteni. Dar acesta este urmat de profeţie, care în capitolul următor va fi lăudată de apostol ca un dar socotit întâi în importanţă: folosit cu cunoştinţă şi cu credinţă, în dragoste, cu jertfire de sine.Un frate se ridică în adunare şi spune cuvinte deosebit de plăcute şi emoţionante, deşi cu totul neînţelese de noi. Aflăm că de fapt a făcut o comunicare divină într-o limbă a cerului, pe care îngerii o folosesc. Ce minunat! Cât de uimiţi am privi la el! Da. Dar dacă el a făcut lucrul acesta fără dragoste, tot aşa ar fi putut aduce în adunare un chimval răsunător, fără valoare.Şi vine aici un altul care are o cunoştinţă şi pricepere uimitoare. Nu numai că pătrunde până în adâncul lucrurilor divine, dar el poate comunica altora ceea ce ştie datorită darului său profetic. De asemenea, are o putere aproape miraculoasă. Totuşi nu are dragoste! Nu ni se spune că el este ca o bucată de aramă sunătoare, pentru că este posibil ca noi să fi căpătat ceva ajutor şi înţelegere din ceea ce a spus el, şi ceva inspiraţie de la credinţa lui cea mare. Ceea ce ni se spune este că el nu este nimic. Dacă noi înşine nu suntem spirituali, ni-l putem imagina ca pe un uriaş. În realitate el este mai puţin decât un pigmeu. Este nimic.Şi presupuneţi că un al treilea apare, hotărât: „Eu îmi voi împărţi ca hrană toată averea mea“ şi este gata să-şi dea trupul să fie ars! Desigur, am fi înclinaţi să spunem: Ce răsplată va avea el în ziua care va veni! Dar vai! El nu are dragoste. Atunci aceasta nu-i va folosi la nimic. Lipsa dragostei a făcut fără valoare toate. În lumina acestor fapte, cât de preţioasă este dragostea!