1 Corinteni 13:1-13

După diferitele mădulare ale trupului lui Hristos: picior, mână, ureche, ochi… ale capitolului 12, este ca şi cum am găsi inima, în capitolul 13. Rolul ei este de a însufleţi şi de a încălzi toate celelalte organe. Remarcăm că dragostea nu este un dar printre cele ale capitolului 12, ci mobilul necesar exercitării tuturor darurilor. Este „o cale“ deschisă la toate şi care conduce spre toate (cap. 12.31). Din moment ce o cale este făcută pentru a merge pe ea, dragostea nu se cunoaşte cu adevărat decât prin experienţă. De aceea, acest capitol minunat nu ne dă nicio definiţie. El întocmeşte o listă – nu închisă, dar suficientă pentru a ne umili profund – a tot ceea ce face dragostea, dar, mai presus de asta, a ceea ce nu face ea. Această cale a fost cea a lui Hristos aici, jos; şi remarcăm că Numele Său poate fi substituit cuvântului dragoste în acest capitol fără să-i schimbăm sensul (vezi 1 Ioan 4.8). În cunoştinţele noastre în legătură cu lucrurile încă nevăzute, totul este incomplet, confuz, şubred. Curând însă vom vedea „faţă către faţă“ (v. 12). Atunci Salvatorul nostru, care ne-a cunoscut profund, ne va face să intrăm în întreaga cunoaştere a Lui Însuşi (Psalmul 139.1…). Şi dragostea nepieritoare va fi perfect şi etern satisfăcută în inima noastră şi în a alor Săi.