1 Corinteni 11:20-23

　　　　Contrastul dintre Cina Domnului şi cina fiecăruia (vers. 20, 21)

　　　　Rezultă foarte clar din versetul 20 că sfinţii din Corint, deşi foarte numeroşi, încă se adunau împreună într-o clădire. Veneau „împreună în adunare“, aşa cum arată versetul 18; dar aceste cuvinte nu se referă la o clădire de anumit fel, ci la faptul că erau împreună în adunare. Acesta este caracterul bisericii sau adunării. Şi când ei făceau acest lucru, aceste secte sau partide se arătau într-un fel foarte neplăcut, iar purtarea lor era foarte dezordonată; era atât de dezordonată încât apostolul refuză să recunoască ospeţele lor pe care ei le numeau „Cina Domnului“, ca nefiind deloc Cina Domnului. El le spune că aceasta nu este Cina Domnului, ci fiecare îşi ia propria lui cină.Credem că aici este un dublu contrast. Întâi, între „a Domnului“ şi „a lui însuşi“. Ei tratau lucrul acesta ca şi cum ei ar stăpâni peste ea şi de aceea o puteau ţine aşa cum le plăcea. Aceasta ducea la o dezordine extremă în Corint – unii neavând nimic, iar alţii bând atât de mult vin încât se îmbătau. O dezordine asemănătoare poate este evitată astăzi; dar nu sunt mulţi astăzi care îşi iau dreptul de a fi ei stăpâni ai situaţiei, când este vorba de această rânduială sfântă, şi se simt cu totul liberi s-o schimbe cum vor? – liberi s-o transforme în „mesă“ (liturghie) sau jertfă, liberi s-o împodobească sau să-i dea un ansamblu coral, liberi să-i încredinţeze distribuirea unei caste preoţeşti şi s-o aibă atât de des încât să fie aproape continuu, liberi s-o aibă odată la câteva luni sau s-o înlăture cu totul.

　　　　Contrastul dintre cina fiecăruia şi comuniune (vers. 20-22)

　　　　Este aici şi contrastul dintre Cina Domnului care este în legătură cu comuniunea dintre credincioşi, cum ne-a arătat capitolul 10, şi „fiecare în parte“ care îşi ia propria cină, deci face din ea un simplu act individual. Chiar dacă ai presupune că sfinţii vin împreună în adunare şi ţin această rânduială chiar fără greşeală, în ce priveşte partea ei exterioară, şi totuşi o tratează ca un privilegiu curat personal, neţinând seama în gândul lor că facem lucrul acesta ca „un trup“, şi-au greşit ţinta.

　　　　Ce nu este rânduială divină este dezordine (vers. 23)

　　　　Singurul remediu pentru dezordinea în legătură cu Cina Domnului – de notat, chiar şi în zilele apostolice – era de a merge înapoi la instituirea ei originală, în spiritul ei, în semnificaţia ei, în simplitatea ei. Apostolul nu susţine vreun anumit punct de vedere. În versetele 23 până la 27, el revine simplu la ceea ce a fost instituit de Domnul Însuşi. Şi a făcut acest lucru, nu ca şi cum ar fi primit informaţii autentice de la alţi apostoli, ci primind direct de la Domnul rânduiala aceasta, prin revelaţia dată lui. Revelaţia aceasta confirmă istorisirea dată prin evangheliştii inspiraţi şi-i clarifică înţelesul. Mult din ce s-ar socoti sărbătorire sau observare „în rânduială“ şi „frumoasă“ a acestei instituiri este simplă dezordine în aprecierea divină. Orice „rânduială“, oricât de împodobită sau frumoasă în ochii omeneşti, care nu este rânduială divină, este dezordine în ochii divini.