1 Corinteni 1:1-3

Către toţi sfinţii din orice loc (vers. 1-3)

　　　　Trebuind să scrie cu o notă corectivă, Pavel subliniază în mod foarte natural de la început locul şi autoritatea apostolică pe care le avea de la Dumnezeu; şi apoi îşi asociază pe unul dintre ai lor. Sosten venea din Corint (Fapte 18.17) şi se pare că se întorsese la Dumnezeu după ce a fost bătut de greci, socotit ca mai-mare al sinagogii, înlocuind pe Crisp, care se întorsese la Dumnezeu cu puţin timp înaintea lui.Două fapte importante ne sunt aduse înainte în versetul 2. Întâi, că numai cei care au fost sfinţiţi în Hristos, care au fost sfinţiţi prin chemarea lui Dumnezeu şi care cheamă pe Isus ca Domn formau adunarea lui Dumnezeu din Corint. Al doilea, că deşi epistola era scrisă în primul rând către adunarea din Corint, totuşi în al doilea rând toţi care chemau pe Hristos ca Domn erau avuţi în vedere, în orice localitate ar fi fost. Acelaşi Domn era „şi al lor şi al nostru“ şi pentru acest motiv toţi sfinţii erau sub o Autoritate comună.Este bine să notăm cu grijă acest prim fapt, pentru că acest cuvânt, biserică, este folosit astăzi cu o mare varietate de înţelesuri. Adevăratul ei înţeles îl avem potrivit Scripturii din acest verset. Numai credincioşii adevăraţi sunt sfinţi, sfinţiţi în Hristos. De altă parte, este o realitate că unii pretind că şi ei cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos fără să fie adevăraţi credincioşi, şi din această cauză apostolul Pavel în unele pasaje se ocupă de ei pe baza mărturisirii lor şi spune unele lucruri care ar sugera că unii dintre ei s-ar putea să nu fie ce pretind. Totuşi, vorbind în general, dacă cineva dă mărturie de credinţă, trebuie primit ca fiind credincios, până ce se va dovedi altfel.De asemenea, este bine să observăm şi să înţelegem al doilea fapt, cu semnificaţia lui şi cu consecinţele care vin din el. Ni se arată foarte clar că deşi fiecare adunare îşi are condiţiile ei locale, situaţia şi responsabilitatea ei, totuşi ea nu poate fi separată de întreg – de Adunarea lui Dumnezeu sub aspectul ei universal. Ordinea pe care apostolul o stabileşte (porunceşte) pentru corinteni este totodată stabilită pentru toţi sfinţii din orice loc. Disciplina care avea să fie primită la Corint, în timp ce era imediat făcută la Corint, îşi avea aceeaşi însemnătate după aceea în întreaga biserică. Recunoaşterea acestui fapt ne fereşte de greşeala de a trata fiecare adunare ca şi cum ar fi o unitate independentă şi autonomă – de a sublinia importanţa adunării locale atât de mult încât să umbrim realitatea unităţii întregii biserici a lui Dumnezeu.