1 Corinteni 10:11-13

　　　　Scopul acestor înştiinţări (vers. 11-13)

　　　　Duhul lui Dumnezeu a istorisit aceste întâmplări pentru înştiinţarea noastră. Credinciosul adevărat este caracterizat de încrederea în Dumnezeu, şi cu cât mai simplă şi absolută este încrederea lui, cu atât mai bine. Dar tot atât de adevărat, el este caracterizat de nici o încredere în sine însuşi, şi cu cât mai profundă este această neîncredere în sine, cu atât mai bine. Când gândim că noi stăm în picioare, atunci suntem în pericol de a cădea. Este cu totul alt lucru când un sfânt are încredere că „Domnul poate să-l facă să stea“ (Rom. 14.4)Şi nu numai că Dumnezeu ne poate susţine, dar El şi veghează asupra noastră în credincioşia Sa, ca să nu permită să fim ispitiţi dincolo de o anumită limită. Ispitele care ne confruntă sunt comune omului, nu sunt supraomeneşti. Şi împreună cu ele este o scăpare sau o cale de a ieşi din ele. „Calea de a ieşi“ s-ar putea să ne facă să presupunem că întotdeauna avem de aşteptat vreun anumit fel prin care să scăpăm cu totul de ispită. Lucrurile nu se petrec în felul acesta, însă Dumnezeu ştie întotdeauna că este o cale prin care putem trece cu bine de partea cealaltă. Ispita ar putea fi ca un tunel lung, dar întotdeauna se vede lumina zilei la capătul lui îndepărtat.