04 Fața lui Dumnezeu

În istoria vieţii lui Iacov este ceva izbitor şi minunat. Dumnezeu nu-i predică niciodată, ci îi dă numai făgăduinţe. Iacov era un om care nu se putea opri din cale când era vorba să-şi urmărească scopurile lui. Ce-am face noi cu un astfel de om? Fără îndoială că l-am sfătui și l-am dojeni pentru greşelile lui. Dar de la începutul vieţii până la sfârşitul ei, Dumnezeu nu i-a spus lui Iacov nici măcar un cuvânt de mustrare sau de îndemn. Faraon ca şi Abimelec l-au mustrat pe Avraam; Abimelec l-a mustrat şi pe Isaac. Şi totuşi Dumnezeu lucra fără cuvinte de îndemn şi fără explicaţii. El nu înceta să-i facă educaţia.

Dar Dumnezeu îl încuraja pe Iacov. Prima dată s-a întâmplat lucrul acesta la Betel, când i-a făgăduit: „Iată, Eu sunt cu tine". Şi a fost cu el. El l-a călăuzit. Puterea firească nu poate fi preschimbată prin învăţătură religioasă. Nu putem fi scăpaţi de ea decât prin disciplina lui Dumnezeu pas cu pas, până este zdrobită cu totul. și dacă Dumnezeu n-ar rămâne credincios, noi n-am putea trece cu bine prin experienţa aceasta. Iacov nu dorea deloc să faca progrese; n-avea dorinţă să fie duhovnicesc sai: să urmeze exemplul lui Avraam şi al lui Isaac Dumnezeu l-a căutat, a rămas cu el și a lucrai asupra lui ani de-a rândul, până ce, în sfârşit la Peniel, când Iacov îşi făcuse capodopera sa de realizare proprie, l-a silit să îngenuncheze şi să se predea lui Dumnezeu. Tot ce s-a făcua fost din partea lui Dumnezeu. Ne puten încrede pe deplin în educaţia pe care ne-o face Duhul Sfânt. Avem Cuvântul lui Dumnezeu din belşug, dar uităm de mustrarea Lui. Credem adesea că singurul mijloc al harului este și ascultăm predicarea Cuvântului curat; dar, da că suntem ai lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt ne face educaţia de-a lungul întregii vieţi, cum s-a întâmplat şi cu Iacov. Având ţinta aceasta în faţa ochilor, El ne înconjoară cu un între complex de împrejurări diferite. În viaţa noas tră totul este îndreptat spre această ţintă finală anume să ne aducă în locul în care îl vederi acum şi pe Israel. Dumnezeu este un Dumnezeu al activităţii (Tatăl Meu lucrează până acum) şi El nu ne va lăsa din mâini niciodată. tot ce i se întâmplă credinciosului este îngăduit de Dumnezeu. Disciplina pe care o suferim ne este spre cel mai mare bine. Dacă-I aparţinem lui Dumnezeu, atunci nu contează cât de prost material reprezentăm. El este mai stăruitor decât noi. Dacă am vrea să-L împiedicăm pe Dumnezeu să-si facă lucrarea, ar trebui să fim mai puternici decât El. Dar pentru că nu suntem decât oameni, oameni fireşti, nu-l putem opri pe Dumnezeu în lucrarea Lui. Deşi există un Iacov, fie el cât de rău, Dumnezeu tot îşi va ajunge scopul; va face din Iacov un Israel. Trebuie să ne încredem în răbdarea Lui și să contăm pe faptul că El nu poate fi învins. Priveşte la El și El Isi va desăvârsi lucrarea la timpul Său şi în felul Său!

Mai avem încă o pricină de încurajare: n-avem nevoie să stim ce este necesar sau ce trebuie să se întâmple, pentru ca Dumnezeu să-si împlinească lucrarea pe care a început-o cu noi. Cei mai de compătimit sunt oamenii care sunt răi şi nu ştiu, pentru că la răutatea lor se adaugă neştiinţa. Dar chiar dacă am fi astfel de oameni, Dumnezeu pune totuşi mâna pe noi. Cum am văzut, Iacov se afla în faţa celei mai grele situaţii din viaţă. Femeile şi copiii, averea şi el însuşi, totul era în pericol. Problemele altor oameni nu-l interesau pe el niciodată; acum însă era cu totul preocupat de lucrul acesta și de aceea a făcut cel mai atent şi mai amănunţit plan. Iacov nu ştia că prin aceasta ieşea la iveală punctul hotărâtor al puterii sale. Esau a fost introdus de Dumnezeu în întâmplarea aceasta pentru ca puterea firească a lui Iacov să fie descoperită în deplina ei mărime. Dumnezeu este Acela care cârmuieşte, care foloseşte împrejurările în aşa fel încât noi să ajungem să ne cunoaştem. Este vorba aici de deplina însemnătate a Penielului Viaţa noastră firească are la temelie un princi piu opus voii lui Dumnezeu, pe care noi, de obicei, nu-l cunoaştem. Dumnezeu Isi dă toate osteneala să ni-l arate, dar noi nu-l vedem până nu ajungem într-un loc, cum este Maha naimul lui Iacov, unde Dumnezeu pune în pri mejdie tocmai lucrul cu care noi ne mândrin cel mai mult. Dumnezeu urăşte cel mai mult pe omul mândru. Descoperind puterea fireasca Dumnezeu o ucide. Există vreun lucru cu care noi ne mândrim în ascuns? Există ceva de care noi purtăm deosebită grijă, pentru că ne garantează succesul şi face să se vadă partea noastră cea mai bună? Când Dumnezeu atinge tocmai lucrul acesta, rămânem adânc ruşinaţi. Atingerea lui Dumnezeu nu aduce numai slăbiciune, ci și ruşine. Peniel înseamnă „Fata lui Dumnezeu". Iacov a zis: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă" (32.30). Dumnezeu ne luminează în asa fel, încât ne recunoaştem adevărata stare şi din pricina aceasta cădem la pământ. Iluminarea aceasta dă pe faţă adevăratele izvoare şi temeiuri ale vieţii noastre. Atunci recunoaştem că toate lucrurile cu care ne-am lăudat ne sunt de cea mai mare ocară. Să nu uităm: Dumnezeu lucrează asupra a ceea ce noi suntem din fire și lucrarea Lui începe la Peniel. În lumina lui Dumnezeu apărem aşa cum suntem; aici nu putem să jucăm teatru. Prefăcătoria nu se potriveşte creştinismului. Putem să avem cea mai mare dorinţă de a fi altfel de oameni, dar ceea ce suntem din fire, aceea suntem. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea lui Dumnezeu în noi ca pretenţiile noastre că suntem altfel. Cu cât un om este mai smerit, cu atât mai mult doreşte să i se arate orice strop de mândrie, pentru că astfel Ii dă lui Dumnezeu posibilitatea să lucreze în el. Niciodată nu este real ceea ce pretindem noi că suntem; totdeauna numai atingerea lui Dumnezeu lucrează în noi schimbarea. Dacă vrem să facem noi înşine lucrarea aceasta mare, nu obţinem nici un rezultat. Eu nu pot deloc să fac ca dintr-un om „natural" să devin un om „nenatural". Când lucrează Dumnezeu asupra mea, atunci schimbarea lucrată de El are un scop clar şi o reuşită clară. Din Iacov, El face un Israel.

Mulţi dintre noi îsi dau seama abia târziu de ceea ce s-a petrecut la Peniel. Nu ştim bine cum, nici când s-a întâmplat, dar ni s-a aşezai ceva în cale; nu mai putem alerga. Ceea ce este mai ciudat în atingerea lui Dumnezeu este faptul că lucruri pe care le făceam înainte cu bucurie acum nu le mai putem face. De exemplu, în vorbire, eram plini de siguranţă; acum ezităm şi ne este frică. Acum spunem ca apostolul Pavel: „Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mec nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţe lepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul Sfânt şi de putere" (1 Corinteni 2.3-4). Ne urmărim drumul vieţii, slujim lui Dumnezeu, depunem mărturie pentru că aşa vrea Dumnezeu, ca slujba aceasta să fie împlinită şi nu pentru că găsim bucurie în aceasta, ori un sentiment de mulţumire sau de mângâiere, cum găseam înainte. Trebuie să facem lucrarea, dar, de fapt, Dumnezeu este la lucru și nu noi.

Peniel este noul început al lui Dumnezeu cu noi, nu este sfârsitul. Aici Iacov a fost numit pentru prima dată Israel, dar după aceea a fost foarte adesea numit tot Iacov. Îi lipseau încă multe şi poate că acesta a fost motivul pentru care acolo Dumnezeu nu i-a descoperit încă numele Său. Peniel este un moment hotărâtor.

Drumul lui Avraam l-a dus la Sihem și de acolo la Betel și la Hebron. Am văzut că aceste locuri erau caracteristice pentru ţară. Abia după experienţa de la Peniel l-a dus Dumnezeu pe Iacov pe drumul lui Avraam. Şi totuşi, şi după experienţa de la Peniel, Iacov a mai făcut încă planuri proprii. Dacă ne cunoaştem bine pe noi înşine, nu-1 vom blama pentru lucrul acesta. Să fie schimbat un ori) peste noapte nu este lucru pământesc. Pentru aceasta se cer puteri cereşti. Fapt este că după evenimentul din noaptea aceea de la Peniel, puterea lui Iacov a fost zdrobită. Nouă ne vine uşor să-i spunem lui Iacov: „Opreşte-te!" Dar să recunoaştem că noi înşine nu ne oprim aşa de uşor. Ni se pare că ce spune Biblia este un punct de vedere teoretic şi noi vrem să privim lucrurile în lumina experienţei!

Într-adevăr, Iacov a mers mai departe pe drumul pe care mersese înainte de a se fi întâlnit cu Dumnezeu. Când l-a întâlnit pe Esau, a văzut că-şi pierduse timpul degeaba făcând planuri. Esau a alergat înaintea lui, l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat (33.4). Toate pregătirile iscusite şi bine calculate s-au dovedit zadarnice. Esau era gata de împăcare. Este bine să luăm aminte şi la următoarea convorbire: „Esau a spus: Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău. Şi Iacov a răspuns: Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la fata ta cum se uită cineva la fata lui Dumnezeu și tu m-ai primit cu bunăvoinţă" (33.9-10). Felul în care Iacov i se adresează fratelui său poate părea exagerat de linguşitor, dar vorbirea lui conţine și adevăr. „M-am uitat la fata ta cum se uită cineva la fata lui Dumnezeu".

Oamenii cărora le-am făcut rău vor fi întotdeauna pentru noi reprezentanţii lui Dumnezeu. Când îi întâlnim, ÎI întâlnim pe Dumnezeu şi suntem judecaţi, dacă n-am lichidat litigiul care este între noi. Ce pătrunzătoare a fost lecţia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Iacov prin întâlnirea cu Esau!

„În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi spre Seir. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele de Sucot (colibe). La întoarcerea lui din Padan Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în tara Canaan, și a tăbărât înaintea cetătii. Partea de ogor pe care îşi întinsese cortul a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita. și acolo a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel)". Acum Iacov a făcut ceea ce nu făcuseră nici Avraam, nici Isaac: a zidit o casă şi a cumpărat un ogor. Şi-a părăsit cortul. I-a zidit și Dumnezeului lui Israel un altar. Nu era desăvârşit şi încă nu ajunsese la Betel, dar făcuse progrese.

În Sihem, este adevărat, a ajuns în mari greutăţi (capitolul 34), în care n-ar fi intrat dacă nu s-ar fi coborât acolo. Dumnezeu n-a voit să-1 lase în odihnă. Numele lui Iacov a ajuns să fie o batjocură şi întreaga lui casă a fost în primejdie.

În sfârsit, în cele din urmă Iacov a fost trimis la Betel. „Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică un altar Dumnezeului care ti S-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau" (Geneza 35.1). Aici, în Betel, îşi termină Dumnezeu lucrarea, pentru că nimic nu putea atinge mai adânc inima lui Iacov, ca Betelul. Era locul unde începuse lungul lui drum de suferinţe! Betelul este casa lui Dumnezeu, locul în care se descoperise puterea lui Dumnezeu, prin trupul lui Hristos. Este locul în care noi nu îndrăznim să aducem nimic altceva decât ce izvorăşte sau odrăsleste din Dumnezeu.

„Scoate-ți dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care ma ascultat în ziua necazului meu și care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o" (capitoiul 35.2-3). Am văzut din viaţa lui Avraam că Sihemul înseamnă puterea întrupată a lui Hristos care ne dă posibilitatea să biruim totul. Noi am primit această putere pentru a ne pregăti să intrăm în casa lui Dumnezeu, pentru că atunci când ajungem acolo ni se dă nu numai sfinţenia individuală, ci și cea colectivă. În trupul lui Hristos, totul Îi aparţine lui Dumnezeu.

„Si el a ridicat acolo un altar și a numit locul acela „El Betel", adică Dumnezeul Betelului. În Sihem, El era Dumnezeul lui Israel, acum se numeşte Dumnezeul Betelului. Iacov trecuse de la individualism la comunitate. Dumnezeu dorea o casă, un popor care să fie un vas pentru El. Dumnezeu nu-Şi poate împlini planul Său de mântuire fără o mărturie colectivă. În Biserică, Dumnezeu este Dumnezeul Betelului, nu numai Dumnezeul meu.

„Dumnezeu i S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat şi i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te voi mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel. Şi i-a pus numele Israel" (capitolul 35.910). Iarăşi i S-a arătat Dumnezeu şi de data aceasta nu în vis. A venit la Betel ca să întărească şi să desăvârşească ce începuse la Peniel. Iacov nu mai era înşelătorul și ticălosul de odinioară, ci era un fiu al lui Dumnezeu... Ceea ce începe când vedem lumina lui Dumnezeu, se va desăvârsi în casa lui Dumnezeu. În Betel, Dumnezeu i S-a arătat lui Iacov cu cuvintele: „Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic". Tot aşa i Se adresează lui Avraam: „Acum nu mai este vorba de a da la iveală neputinţa ta, acum trebuie să pun în tine puterea Mea". Astfel îi poate vorbi acum Dumnezeu lui Iacov, pentru că a găsit în el un vas în care inima Lui îşi găseşte plăcerea.

Iarăşi a ridicat Iacov în Betel un stâlp şi din nou a făcut ceva ce nu făcuse până atunci, a adus o jertfă de băutură, ca expresie a bucuriei lui. Când a venit prima dată în locul acesta, i s-a părut un loc „înfricoşat" şi i-a fost frică. Acum se bucură; şi acum drumul spre Hebron îi este deschis.