Versetul zilei

povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!

1 Cronici 16:24 (VDC)

01 Familia lui Manoah (Judecători 13-16)

de E. W. Bremicker - 07 Aprilie 2016

Familia lui Manoah (Judecători 13-16)

Organul administrativ superior din Wiesbaden (Germania) a prezentat o statistică deplorabilă a anului 1987. În acel an s-au încheiat în Gemania 382.600 căsătorii şi au avut loc 129.800 divorţuri. Avortul şi adulterul sunt la ordinea zilei. Aproape nu li se mai dă nici o atenţie. Am devenit un popor de ucigaşi şi de adulteri, dar acest lucru nu ne deranjează deloc.

Totuşi, numărul divorţurilor cuprinse în acea listă reprezintă numai vârful aisbergului. Câte căsătorii nu există numai pe hârtie, căsnicii în care se trăieşte unul alături de altul sau chiar unul contra altuia! Din nefericire, există asemenea căsnicii şi între credincioşi, chiar mai multe decât gândim. Să divorţeze nu vor şi nu pot, dar nici n-au ce să-şi mai spună unul altuia.

Şi tocmai în căsnicie şi în familie putem cunoaşte fericirea. Dumnezeu ne arată în Cuvântul Său temelia pentru o căsnicie care ne conduce să avem zile ca „zilele cerurilor deasupra pământului". Depinde de noi cunoaşterea acestei fericiri.

Dumnezeu, Creatorul, a pus iubirea firească în inima bărbatului şi a femeii. Dar omul a deteriorat şi acest dar al lui Dumnezeu. În 2 Timotei 3.3 citim că oamenii vor fi „fară afecţiune naturală". Într-adevăr, „zilele din urmă" sunt „timpuri grele". Dumnezeu vrea să ne pună iubirea în inimă, dar noi nesocotim această iubire. Rezultatul este un egoism pronunţat şi atunci cine se mai miră că în Germania tot la trei căsătorii intervine un divorţ?

Manoah şi soţia lui trăiau într-un timp care ar putea fi comparat cu al nostru. În Judecători 13.1 se spune: „Fiii lui Israel au făcut iarăşi ce era rău înaintea Domnului". Dacă fiecare face ce este drept în ochii săi, atunci acest lucru este totdeauna rău în ochii lui Dumnezeu.

Această expresie gravă o citim în Judecători de şase ori înainte de capitolul 13. De fiecare dată, Dumnezeu a trebuit să-Şi pedepsească poporul, dar de fiecare dată, poporul a strigat către Dumnezeu şi El l-a ascultat. În Judecători 13 însă lipseşte acest strigăt către Dumnezeu. Ei se aflau în mâna filisteni lor şi s-au obişnuit cu această stare. Este astăzi alt fel? Oamenii trăiesc în rău şi chiar iubesc răul. Nn vor deloc ca situaţia lor să se schimbe. Şi cine suferă în urma acestei vieţi păcătoase? Copiii.

În mijlocul acestui popor încăpăţânat, Dumnezeii găseşte doi oameni căsătoriţi care sunt fericiţi şi la care poate să privească cu bucurie. Sunt Manoah şi soţia lui. Manoah înseamnă „dar", „loc de odihnă". Manoah era pentru soţia lui un dar al lui Dumnezeu, dar şi invers. Fiecare soţ este pentru soţia lui un dar din mâna lui Dumnezeu şi fiecare soţie este un dar pentru soţul ei. Dacă amândoi se văd aşa, atunci ei trăiesc împreună fericiţi.

Dumnezeu are să le spună acestor doi ceva important şi începe cu partea mai slabă, cu femeia (versetele 3-5). Îngerul Domnului i se arată şi îi dă o făgăduinţă minunată. În acelaşi timp, el îi spune femeii cum trebuie să se comporte. În indicaţia îngerului către această femeie găsim răspunsul, dacă ne întrebăm ce avem de făcut având în vedere declinul creştinismului. Răspunsul este foarte simplu: despărţire. Dumnezeu nu începe să spună ce trebuie şi ce nu trebuie să facă băiatul, ci dă indicaţii exacte mamei.

Aceste indicaţii conţin două lucruri:1. să nu bea nici vin, nici băutură tare;2. să nu mănânce nimic necurat.

Vinul şi băutura tare sunt aici, ca şi în alte locuri, o imagine a bucuriei pe pământ. Dacă un credincios caută sociabilitate cu oamenii acestei lumi, atunci acel credincios nu va avea o căsnicie fericită şi chiar copiii vor suferi din această cauză. Într-un alt loc, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase" (Proverbe 20.1). Nu e de mirare că despre oamenii acestei lumi se spune că iubesc mai mult plăcerile acestei lumi decât pe Dumnezeu (2 Timotei 3.4); dar la noi ar trebui să fie altfel. Noi avem părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Lui; în aceasta ne putem găsi bucuria.

Şi a doua indicaţie, să nu mănânce nimic necurat, conţine o învăţătură importantă pentru zilele noastre. A mânca ceva necurat înseamnă a te ocupa cu lucruri rele, neplăcute. David s-a căsătorit cu o femeie care avea idoli (1 Samuel 19). Ştia el acest lucru? Soţia lui Iacov, Rahela, avea idoli, iar el nu ştia (Geneza 31). Amândouă femeile au mâncat, în acest sens, ceva necurat. Urmările au fost fatale.

Dacă Dumnezeu îi spune femeii să nu mănânce nimic necurat, atunci El vrea să o păzească de un pericol deosebit. Cu ce se hrănesc soţiile noastre? Cu Cuvântul lui Dumnezeu sau cu lucrurile acestei lumi? Romanele lumeşti, de exemplu, pot fi o hrană necurată. Fac soţiile noastre acest lucru în ascuns ca Rahela, fără ştirea soţului? Rahela l-a înşelat pe soţul ei. Ea a trebuit să moară în acelaşi an, pentru că soţul ei, neştiind unde sunt idolii pe care îi căuta socrul lui (ai cărui idoli au fost furaţi de Rahela), a spus: „Să piară acela la care vei găsi dumnezeii tăi!"

Aici se află una din cauzele principale ale ruinării familiilor creştine. Noi trebuie să fim sinceri unul faţă de altul. Bărbatul este, după gândurile lui Dumnezeu, capul familiei. Fără conducerea şi fără ştirea lui, n-ar trebui să se întâmple nimic.

În loc să mâncăm ceva necurat, ar trebui să ne hrănim cu toţii cu hrană curată. Găsim această hrană în Cuvântul lui Dumnezeu: „ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi din tot sufletul laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi" (1 Petru 2.2). Cum arată această dorinţă sănătoasă, vedem de fiecare dată când se naşte un copil. Aici, Dumnezeu ne învaţă practic. Hrană sănătoasă înseamnă sănătate, creştere şi stabilitate; şi tocmai de acestea avem nevoie în zilele de decădere.

Ce face femeia după ce i s-a arătat îngerul? Ea nu merge la nimeni altul decât la soţul ei (versetul 6). Acest lucru dovedeşte că ea a avut deplină încredere în el. Ferice de soţiile care au soţi în care pot să aibă încredere şi cu care pot să discute totul! Şi de la Manoah putem să învăţăm aici. Ce face el? Se roagă lui Dumnezeu. Prin aceasta, el arată clar că are o relaţie cunoscută şi plăcută cu Dumnezeu (versetul 8). Cunoaştem noi, bărbaţii, această părtăşie practică în rugăciune, această legătură cu Dumnezeu?

Manoah îşi dă seama de responsabilitatea lui, iar aceasta împreună cu soţia lui. El nu spune: „Omul lui Dumnezeu să vină la mine", ci o include şi pe soţia lui: „Doamne, te rog, să mai vină o dată la noi Omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem" (versetul 8). Aici găsim armonia în căsnicie cu privire la educaţia copiilor. Educaţia copiilor nu este numai treaba unuia din părinţi, ci aceasta îi priveşte pe amândoi. În problemele educaţiei, părinţii ar trebui să aibă acelaşi gând şi, prin rugăciune, să ceară înţelepciunea necesară.

Isaac şi Rebeca ne sunt un exemplu preventiv în acest sens. Isaac îl iubea pe Esau, iar Rebeca îl iubea pe Iacov. Să nu fie aşa. Lipsa de armonie între părinţi a avut urmări catastrofale. Ei înşişi şi copiii lor au trebuit să culeagă roadele, iar ele au fost roade amare.

Un alt pericol, în special pentru femei, constă în aceea că ele îşi iubesc copiii mai mult decât soţii lor. În Tit 2.4, femeile tinere sunt îndemnate să manifeste dragoste. Ordinea este remarcabilă: mai întâi soţii, apoi copiii. Dacă ordinea este inversă, atunci ceva nu este în ordine în familie şi urmările negative se vor arăta. Zece din fiii lui Iacov au devenit înşelători. Ei au purtat această înşelăciune timp de douăzeci de ani.

Manoah şi soţia lui se arată dispuşi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu; în aceasta constă secretul unei vieţi binecuvântate de familie. Dacă ne aflăm pe căile neascultării, Dumnezeu este împotriva noastră, chiar dacă suntem copiii Săi. Căile neascultării sunt căile păcatului: „Domnul îşi întoarce faţa împotriva celor care fac rău" (Psalmul 34.16).

Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Manoah şi Se arată a doua oară. La întrebarea, care va fi felul de viaţă al băiatului, îngerul Domnului spune încă o dată ce trebuie să facă mama. Purtarea noastră, a părinţilor, influenţează şi hotărăşte purtarea copiilor noştri. Dacă noi ca părinţi mergem pe căi rele, ne putem aştepta să ne facă bucurie copiii noştri? Copiii ne observă cu mare atenţie şi trag concluzii din purtarea noastră pentru comportarea lor spre bine, ca şi spre rău. Ascultarea părinţilor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu este condiţia pentru binecuvântarea lui Dumnezeu în familie. Bineînţeles, depindem de banii lui Dumnezeu, dar acest har nu ne scuteşte de responsabilitatea noastră de a fi un exemplu prin ascultare.

Manoah întreabă apoi care este numele îngerului Domnului, ca să-I aducă cinste (versetul 17). Cinstirea Domnului să stea şi în viaţa noastră întotdeauna pe primul loc. Răspunsul îngerului Domnului ne mişcă inima: „Pentru ce îmi ceri Numele? El este minunat" (versetul 18). Acest răspuns ne face să ne gândim la Isaia 9.6, unde citim despre Domnul Isus: „îl vor numi: Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii". El însuşi, Domnul, Cel Minunat, stă înaintea lui Manoah. Aşa este şi astăzi. Noi îl avem pe El, pe acest Domn minunat care îşi ia timp pentru noi ca să ne ajute în problemele, în întrebările şi în nevoile noastre.

După ce Manoah a adus o jertfa şi îngerul Domnului s-a suit în flacăra altarului la cer, el recunoaşte cu cine a avut de-a face. Se sperie de moarte şi crede că acum trebuie să moară (versetul 22). Aici se arată ce dar minunat este soţia lui Manoah. Având o stare duhovnicească mai bună ca soţul ei, ea îl ajută. Dumnezeu a vrut să facă un ajutor bărbatului şi fericit este fiecare soţ care are un astfel de ajutor şi îl preţuieşte.

Nu experimentăm noi, bărbaţii, zilnic faptul că soţiile noastre ne ajută? Ele ne pot ajuta în lucrurile spirituale şi în cele materiale. Dar suntem noi gata să primim un sfat spiritual, când recunoaştem că el este de la Dumnezeu? Un alt punct este acela dacă suntem şi recunoscători pentru ajutorul soţiilor noastre. Le spunem „mulţumesc"? Zilnic îi mulţumim lui Dumnezeu pentru hrană, dar le mulţumim şi soţiilor noastre zilnic pentru toată osteneala lor? Din nefericire, deseori suntem indiferenţi sau primim ajutorul soţiei ca fiind ceva de la sine înţeles. Epistola către Coloseni ne îndeamnă în fiecare capitol la mulţumire. Oamenii recunoscători sunt oameni fericiţi care au ochii deschişi pentru bunătăţile lui Dumnezeu.

În versetul 24 este amintită naşterea lui Samson. Samson înseamnă: „omul soarelui". Cine este soarele? „Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut" (Psalmul 84.11). El, Domnul este; în El găsim lumină şi pază pentru viaţa noastră. în afară de aceasta, soarele este un simbol al puterii: „Dar cei care-L iubesc să fie ca soarele, când se arată în puterea lui" (Judecători 5.31). Niciodată nu a fost un bărbat pe acest pământ care să fi fost atât de mult caracterizat de putere ca Samson. Istoria lui dovedeşte acest lucru într-un mod impresionant.

Următorul punct pe care Duhul lui Dumnezeu îl scoate în evidenţă este : „Copilul a crescut" (versetul 24). El a crescut şi a devenit mare, pentru că a primit hrană după cum a spus Dumnezeu. Era o hrană care a corespuns despărţirii de tot ce este rău. O întrebare serioasă către noi toţi: Cu ce îi hrănim pe copiii noştri? Avem dimineaţa un cuvânt de la Domnul Isus cu care să-i hrănim? Îi hrănim noi la amiază şi seara? Ce îi spune Dumnezeu lui Moise în Deuteronomul: „Să învăţaţi pe fiii voştri în ele (cuvintele Mele), vorbindu-le despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deuteronomul 11.19). „Să le întipăreşti (cuvintele Mele) fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deuteronomul 6.7). Cum îi facem pe copii să înţeleagă Cuvântul? Citim Cuvântul la masă fără să îl explicăm? Atunci, acesta nu este digerabil pentru ei şi n-au nici un folos din el. Contează foarte mult să fim capabili să facem o hrană pentru copiii noştri din ce am citit. Cu cât copiii noştri primesc mai puţină hrană spirituală, cu atât sunt mai predispuşi la vicleniile diavolului care caută să-i ducă la cădere. Cel puţin de trei ori pe zi ar trebui să aducem Cuvântul lui Dumnezeu înaintea copiilor. Mii de copii ai părinţilor credincioşi cresc în necunoştinţă. Ar trebui să învăţăm pe de rost pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu cu toţii în familie.

Ne mirăm că merg în lume copiii noştri, când noi nu le-am dat hrană spirituală? Dacă începem din fragedă copilărie să le prezentăm măreţ Persoana Domnului Isus, atunci şi mai târziu ei nu se vor lăsa de El. Copiii lui Israel au neglijat să le spună copiilor lor despre minunile lui Dumnezeu. Care a fost consecinţa? Nu mult după aceea, citim: „ ... s-a ridicat altă generaţie, care nu cunoştea pe Domnul, nici lucrările pe care El le făcuse pentru Israel" (Judecători 2.10). Să aparţină copiii noştri acestei „alte generaţii"?

Câteodată se aude opinia că ora duminicală are sarcina de a-i hrăni spiritual pe copii. Ora duminicală este cu siguranţă bună, dar nu ne ia nouă, părinţilor, responsabilitatea. Noi înşine trebuie să-i hrănim pe copiii noştri, ca să crească în omul dinăuntru, în timp ce prind rădăcini adânci în Hristos. În acest caz, ei vor fi ca un copac puternic care are rădăcini adânci şi se împotriveşte oricărei furtuni. El îşi găseşte hrana în pământul bun. Asemănători acestui „copac", doreşte Dumnezeu să ne facă pe noi şi pe copiii noştri.

Fără îndoială, este important să ne rugăm pentru mântuirea copiilor noştri, dar nu este suficient. Dacă nu le dăm hrană spirituală, atunci putem lăsa la o parte la fel de bine şi rugăciunea. Noi toţi, părinţi şi copii, avem nevoie zilnic de corectare prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Să cercetăm pe scurt câteva amănunte din viaţa lui Samson. Versetul 25 ne spune despre un început bun: „Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţoreea şi Eştaol". Semnificaţia acestor nume ne dă explicaţia. Ţoreea înseamnă „cetatea viespilor". Dumnezeu trimisese viespile înaintea copiilor lui Israel ca să nimicească duşmanii (vezi Exodul 23.28; Iosua 24.12; Deuteronomul 7.20). Ei ar fi trebuit să înveţe că puterea este din Dumnezeu. Eştanol înseamnă „rugăminte", „cerinţă" şi ne aminteşte de dependenţă. Mahane-Dan este tabăra lui Dan sau locul judecăţii de sine, adică locul unde aplicăm ascuţişul Cuvântului lui Dumnezeu asupra noastră. Numai pe această cale, pe care îndeplinim aceste trei principii, Dumnezeu ne poate binecuvânta. Aşa a fost la Samson, iar la noi nu poate fi altfel.

Capitolele 14-16 ne arată o perioadă tristă, descendentă din viaţa acestui om al lui Dumnezeu. Trei femei au jucat un rol nefast în viaţa lui, până când a ajuns în temniţă.

În capitolul 14, Samson se coboară la Timna şi vede acolo o femeie dintre filisteni. Timna înseamnă „parte pregătită". Aici, Samson îşi pregăteşte o primă parte amară. Pofta ochilor trezeşte în el dorinţa şi îl face să dispreţuiască sfatul părinţilor săi. El a nesocotit avertismentul tatălui său. În viaţa lui Samson s-a împlinit cuvântul din Proverbe 30.17: „Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur". Cuvântul lui Dumnezeu avertizează insistent cu privire la o legătură între credincioşi şi necredincioşi. Urmările vor fi totdeauna fatale. Îi avertizăm noi pe copiii noştri cu privire la un astfel de pas? Avem noi ca părinţi în inimă dorinţa ca şi copiii nostri să nu se căsătorească cu necredincioşi?

Părinţii lui Samson au arătat că sunt slabi (versetul 5). Până la urmă s-au coborât cu el la Timna. Mai târziu, îl vedem pe tatăl său singur în Timna (versetul 10). Unde era mama? Nu a mai fost de acord cu fiul ei? A spus într-un mod consecvent „nu" la calea falsă a fiului ei? Nu ştim. Cu toată armonia ce trebuie să caracterizeze căsniciile noastre, pot exista situaţii în care nu putem face compromisuri. Voia lui Dumnezeu trebuie să aibă întotdeauna întâietate.

La începutul capitolului 16, îl vedem pe Samson la o prostituată. Aşa de departe poate ajunge un slujitor al lui Dumnezeu! Să nu subestimăm pericolul. Dumnezeu spune: „căci Dumnezeu va judeca pe desfrânaţi şi pe cei adulteri" (Evrei 13.4). În căile de guvernare ale lui Dumnezeu, judecata aceasta a trebuit să-1 lovescă pe Samson.

A treia femeie din viaţa lui Samson a fost Dalila. Nu s-a învăţat minte? S-a ajuns până acolo că cele şapte şuviţe ale sale au căzut la pământ (versetul 19). Imaginea despărţirii sale de tot ce este rău a fost distrusă, izvorul puterii sale i-a fost luat. I-au fost scoşi amândoi ochii. „Omul soarelui" n-a mai văzut lumina niciodată. De ce? Pentru că a mers pe căi proprii şi nu a vrut să asculte. De şase ori citim despre el: „s-a coborât". Exemplul său este un avertisment pentru noi.

Am observat la citirea ultimului pasaj din istoria lui Samson unde a trebuit să-şi petreacă restul zilelor sale ca prizonier? În închisoarea din Gaza. „Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de bronz. El învârtea la râşniţă, în casa închisorii" (16.21). Privat de puterile sale uriaşe, slujea cu puterea sa slabă care îi rămăsese duşmanilor săi, asupra cărora repurtase multe victorii. Tocmai în Gaza (începutul capitolului 16), chiar după acea cădere adâncă în păcat, „la miezul nopţii, s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului" (16.3). De ce ne aminteşte Dumnezeu în acest context de Hebron, de vârful muntelui din faţa Hebronului? Nu trebuia să se gândească Samson că aici străbunii săi au trăit odinioară într-o părtăşie binecuvântată cu Dumnezeul lor? Ce s-a ales de el, omul lui Dumnezeu, judecătorul lui Israel? Cât de mult a dispreţuit el părtăşia cu Dumnezeul său şi în ce adâncimi ale păcatului s-a prăbuşit!

Chiar dacă Samson a cules roadele faptelor sale în căile de guvernare ale lui Dumnezeu, totuşi Dumnezeu, în harul Său, nu 1-a lăsat să cadă. El a săvârşit biruinţa sa cea mai mare în moarte (versetul 30). Acesta este Dumnezeul nostru!

Samson s-a coborât viu şi a fost dus înapoi mort. Şi unde a fost îngropat? Sfârşitul istoriei sale ne spune că „l-au îngropat între Ţoreea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El judecase pe Israel douăzeci de ani" (versetul 31). Mormântul său a fost acolo unde odinioară şi-a început slujba.

Sfârşitul istoriei sale ne aminteşte de puterea lui Dumnezeu (Ţoreea) şi de dependenţă (Eştaol). Dacă Samson ar fi ţinut seama de acestea, ar fi fost mai mult de douăzeci de ani judecător.

Vrem să ne aducem viaţa noastră şi chiar viaţa de familie sub binecuvântarea lui Dumnezeu? Vrem ca zilele noastre să fie ca „zilele cerurilor deasupra pământului"? Atunci să respectăm principiile Cuvântului lui Dumnezeu! Dumnezeu doreşte să ne vadă fericiţi! De noi depinde dacă vrem să ducem o viaţă de familie fericită sau dacă într-o bună zi vrem să apărem într-o statistică sub rubrica „căsnicii distruse".