Apoi mai este şi aducerea aminte a zilelor de altădată, mai bune decât cele prezente. Apoi, când ne aducem aminte ce frumos era să umblăm într-o părtăşie neîntreruptă cu Dumnezeu, nu mai putem suporta să trăim în absenţa acestei părtaşii. Knox surprinde cu multă măiestrie această stare prin felul în care traduce versetul 4:

Sunt năpădit de amintiri care-mi înmoaie inima; cum odinioară mă alăturam mulţimii, păşind înaintea lor spre casa lui Dumnezeu, în strigătele de bucurie şi mulţumire, în atmosfera de sărbătoare.