În restul psalmului ni se explică de ce Dumnezeu, iar nu omul, este vrednic de încrederea noastră deplină şi neclintită. Celor mai mulţi dintre noi nu ne-a trebuit prea mult să constatăm că nu e înţelept să ne încredem în om - nici măcar în cei mari („prinţi" în engleză, n.tr), care s-ar cuveni să fie persoane superioare. Până şi cei mai buni oameni sunt, în cel mai bun caz, tot oameni, neputându-se mântui singuri, darămite pe alţii! Când inima omului încetează să bată, el moare, fiind îngropat, trupul său întorcându-se în ţărâna din care a fost luat. Toate planurile sale, oricât de grandioase, pier în acest moment. Prin urmare, nu greşim dacă afirmăm despre om că este lipsit de probitate, neputincios, muritor şi trecător.