Întrucât viaţa se desfăşoară în cicluri şi programatic, trebuie să existe o modalitate de măsurare a timpului. Prin urmare, Dumnezeu a lăsat ca luna să măsoare trecerea lunilor iar soarele, ca şi când ar fi conştient, ştie când să apună, marcând astfel sfârşitul zilei. Alternanţa aceasta a zilei cu noaptea este providenţiala, deopotrivă pentru animale şi pentru om. Sub acoperişul întunericului, fiarele pădurii pornesc în căutare de hrană. Când vine dimineaţa, ele revin în vizuinile lor. Dar omul se duce la lucru, utilizând ceasurile de lumină pentru a presta muncă productivă.