Scripturile în fiecare zi

Primul gând al lui David la inaugurarea împă­răţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pen­tru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ieru­salim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Dom­nului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare tre­buie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascul­tare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi tre­buit pur­tat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi po­po­rul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de fi­lis­­­teni în ignoranţa lor, servea mult mai bine sco­pu­­lui lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi consi­derat atât de vinovat. Dar a fost vino­vat! Dum­nezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndru­mă­ri­le Sale cu propriile noastre bune in­tenţii, în spe­ci­al acolo unde este implicată închi­narea şi adora­rea.

Amară întrerupere a acestei frumoase cere­monii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă desti­naţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.