Scripturile în fiecare zi

„Îmi întorc rău pentru bine“, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău“ (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucni­re de mânie, căpetenia ofensată şi-a în­cins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai asea­mănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; su­ferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23).

În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locu­iau alături. Prostia s-a arătat prin gura necre­dinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea inter­vine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţe­leaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le dis­cerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Ve­dem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.