Samuel tocmai a trecut printr-o noapte de nelinişte care trebuie să-l fi făcut să-şi aminteas­că de o alta (3.11): noaptea în care i-a fo­st anunţată judecata asupra casei lui Eli.

Saul nu a desăvârşit nimicirea lui Amalec şi, în consecinţă, trebuie respins ca împărat. Un îm­pă­rat neascultător nu poate să-şi conducă poporul decât la neascultare; de aceea trebuie îndepărtat de la putere.

„Ascultarea este mai bună decât jertfa“ (v. 22). Cea mai strălucită faptă din viaţa noastră nu are valoare dacă nu este făcută în ascultare de Dumnezeu. Versetul acesta se poate aplica la toate lucrările prin care creştinătatea caută în zadar să-L satisfacă pe Dumnezeu, în loc să-L as­culte şi, cu simplitate, să-I primească Cuvân­tul.

Aici ascultarea face mai mult decât sacri­ficiul. Şi acelaşi lucru se spune şi despre bunătate şi despre cunoaş­te­rea de Dumnezeu (Osea 6.6), despre drep­tate şi judecată (Proverbe 21.3), despre un duh zdrobit (Psalmul 51.16, 17), despre milă (Matei 9.13), despre dragoste (Marcu 12.33). La Saul vedem ce produce carnea pe lângă neascultare: lauda de sine (v. 20), min­ciuna, arun­carea blamului asupra altora (v. 15, 21), încăpăţânarea, o falsă pocăinţă şi, împreună cu toate acestea, cău­tarea unui pres­tigiu deşert (v. 30). Foarte trist tablou, într-adevăr!