Scripturile în fiecare zi

20 Februarie

                       1 Samuel

7.2-17

„A trecut mult timp, douăzeci de ani“ (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dum­ne­zeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Sa­muel le vorbeşte din partea Domnului. Ei tre­buie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dum­nezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poa­te conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provo­­care. Filistenii se apropie ... şi Domnul îi ofe­ră lui Israel victoria. Acesta este răspun­sul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la ser­vi­ciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer – o Piatră de ajutor: „Până aici Dom­nul ne-a ajutat“ (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne rea­mintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comu­ni­une cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr în­văţase să I se închine (cap. 1.28).