Scripturile în fiecare zi

4

Aprilie

Exod 6:9-30

În v. 6 - 8, Dumnezeu i-a dezvăluit lui Moise întreg planul Său de mântui­re, ca o consecinţă a noului nume, DOMNUL, pe care Şi l-a luat în relaţie cu Isra­el. Şi acest plan de mântuire este încă o dată cer­ti­ficat prin sem­nă­tura Sa: „Eu sunt DOMNUL“. „Eu, Eu sunt Acelaşi, care îţi şterg fără­delegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai a­minti de păcatele tale“ va confirma Dumnezeu în Isaia 43.25. Este trist să remarcăm că Israel, „din cauza descurajării“ (v.9 nota b: sau a nerăbdării; sau a neliniştii duhului), nu ascultă. Este prima ma­nifestare a ne­credinţei acestui popor, urmată, vai, după cum vom vedea, de un şir lung de căderi similare (Psalmul 106.7).
La rândul său, Moise este din nou îngrijorat şi descurajat. Credinţa lui nu este în măsură să-şi însu­şească Numele şi promisiu­nile DOMNULUI.
Atunci Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia spre ai Săi. Ei sunt amestecaţi cu străinii, dar ochii Lui îi disting şi Îi face plăcere să-Şi amin­tească de nu­mele lor. „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“ (2 Ti­motei 2.19). Şi să ne mai amintim şi versetul care este o încurajare pentru credincioşi, orice vârstă ar avea ei: „Ochii Domnului privesc spre cei drepţi şi urechile Lui sunt deschise la strigătul lor“ (Psalmul 34.15; 1 Petru 3.12).
Avem aici numele mai multor membri ai familiei lui Levi care, fie în bine, fie în rău, au jucat un rol important în istoria lui Israel: Core şi fiii săi, cei patru fii ai lui Aaron, Fineas ...