Sămânța bună

Ahab

Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.

Psalmul 135.6

Dumnezeu este suveran. Toate lucrurile au fost create de El și toate lucrurile există prin El (Coloseni 1.16,17). Universul se află sub comanda și controlul Lui. Dumnezeu dirijează în mod suveran istoria individuală a omului, precum și a națiunilor. Suntem responsabili pentru alegerile pe care le facem și pentru felul cum trăim.

Profetul Mica, trimis de Dumnezeu, îi transmite lui Ahab, regele lui Israel, cuvintele Sale (1 Împărați 22.19‑38). El îl avertizează că, dacă va continua să facă război împotriva Siriei, va fi distrus de armata siriană. În ciuda acestor avertismente, Ahab refuză să‑și schimbe intențiile, ba mai mult, îl aruncă pe profet în închisoare, pentru a‑l reduce la tăcere. Ahab crede că poate contracara profeția. Ia deci toate măsurile de precauție, pentru a nu fi recunoscut pe câmpul de luptă. Mai întâi își schimbă hainele, scoțând de pe el veșmintele și însemnele regale. În plus, reușește să‑l păcălească pe regele lui Iuda, care participa împreună cu el la război, convingându‑l să poarte hainele regale, sperând să‑l transforme într‑o țintă perfectă. Înșelătoria pare că funcționează. Pe câmpul de luptă, armata siriană își concentrează atacul asupra regelui lui Iuda, iar Ahab trece neobservat. Dar „un om a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoșei“ (1 Împărați 22.34). Rănit grav, Ahab moare în aceeași seară. Unii vor spune: Ce ghinion! Să luăm însă seama la realitate: lucrurile pe care Dumnezeu le‑a spus prin profetul Lui s‑au împlinit întocmai. El este suveran: „Planul Meu se va împlini“ (Isaia 46.10)! La rândul lui, Ahab este în întregime responsabil pentru alegerile făcute.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 26.1-27.13 · Fapte 28.16-31