Sămânța bună

Câțiva drumeți au ajuns pe un vârf de munte de unde nu mai puteau face niciun pas, nici înainte, nici înapoi. Fiindcă se însera, se pregăteau să înnopteze acolo. Un păstor care păștea turma pe un alt munte a văzut situația dificilă în care se aflau; coborând stânci și trecând prăpăstii, neoprit nici de mărăcinii din cale, nici de pietrele ascuțite, a ajuns la ei istovit și le‑a spus: „Am venit să vă arăt drumul, ca să ieșiți din impas“. Toți s‑au bucurat, în afară de unul. Acesta l‑a măsurat pe ciobănaș de sus până jos și l‑a întrebat: „Unde‑ți este dovada că ne poți fi călăuză?“. Băiatul a rămas mut câteva clipe, după care, arătându‑le genunchii însângerați și mâinile zgâriate, le‑a spus: „Nu sunt acestea suficientă dovadă?“. Chiar ne întrebăm cum a fost posibil să nu remarce el nimic din sacrificiul celui care le arătase atâta dragoste, care nu le cerea nicio recompensă și care înfruntase pericolele doar pentru a le fi de ajutor…

„Adu‑ți degetul aici și vezi mâinile Mele; și adu‑ți mâna și pune‑o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!“ (Ioan 20.27). Ce Domn bun și credincios avem! Mâinile Lui, care au făcut tot timpul numai bine, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de tirania păcatului. Picioarele Lui, care tot timpul au alergat doar pentru binele altora, au fost străpunse de cuie, pentru ca noi, cei aflați pe căi greșite, să fim călăuziți din nou pe cărări ale dreptății. El nu renunță la mine, în ciuda eșecurilor mele. Prin Cuvânt, îmi arată unde am greșit și mă conduce la mărturisire. În acest fel, relația mea cu El poate fi restabilită. El S‑a angajat să mă ducă la ținta pe care o are pentru mine.