Sămânța bună

Mărturii de ultim moment

Toți profeții mărturisesc despre El că oricine crede în El primește prin Numele Său iertarea păcatelor.

Fapte 10.43

Un periodic săptămânal a publicat o serie de mărturii ale condamnaților la moarte. Mulți dintre ei și‑au exprimat revolta, nu însă și cel care a consemnat următoarele: „În primul rând, aș dori să‑mi exprim regretul sincer față de familia victimei. Am cauzat multă durere, multă supărare și suferință. Acest lucru mă umple de o tristețe profundă. Știu că nimic nu îl poate aduce înapoi pe cel plecat. Dar vreau să știți că eu nu mai sunt persoana care am fost: aceea este moartă. De asemenea, vreau să spun familiei mele că v‑am provocat multă suferință și că vă rog să mă iertați! Sunt un bărbat matur, care plânge ca un copil; dar nu plâng pentru mine, ci mai degrabă pentru cei care nu mai sunt și pentru cei care mor fără să‑L cunoască pe Dumnezeu, care nu au fost eliberați de păcatele lor. Am petrecut treisprezece ani în închisoare. Dar, în interiorul meu, nu am fost un prizonier în toți acești ani, ci am fost un om liber, pentru că Hristos m‑a schimbat. Chiar dacă trebuie acum să mor plătindu‑mi pedeapsa, Domnul meu a achitat pentru vina mea mai mult decât aș putea eu plăti vreodată!“.

Povara păcatelor mele era prea mare pentru a fi purtată, conștiința mea era tulburată și mă făcea să deznădăjduiesc. Nu exista nicio altă soluție pentru mine – decât Isus, Mântuitorul, care mi‑a eliberat sufletul. El a plătit marea datorie pe care eu nu am putut‑o plăti niciodată. El a făcut imposibilul – a luat povara mea asupra Lui! El a murit pe acea cruce, unde a purtat toate păcatele mele, L‑a revelat pe Dumnezeu Tatăl și m‑a adus la El.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7