Sămânța bună

Rugăciuni ascultate

Cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, Eu voi face.

Ioan 14.12,14

Cuvintele lui Isus sunt profunde. Ele arată nu numai că El a devenit pe deplin Om, ci și că este Dumnezeu în același timp. Om și Dumnezeu într‑o singură persoană! Prin urmare, nu ne surprinde că oamenii din acea vremea au spus: „Niciodată n‑a vorbit vreun om ca Omul acesta“ (Ioan 7.46). Cât de conciliant este Fiul lui Dumnezeu aici! El oferă dovezi suplimentare în acest sens: lucrările Sale! Acestea sunt unice, așa cum a confirmat pe bună dreptate omul născut orb: „Niciodată nu s‑a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb“ (Ioan 9.32).

Domnul anunță că cei credincioși vor face lucrări chiar mai mari decât a făcut El Însuși aici pe pământ. Acest lucru s‑a împlinit literalmente după ce Domnul S‑a înălțat la cer. Citim despre apostoli că până și umbra lor vindeca bolnavii (Fapte 5.15) și că „ștergare sau șorțuri“ care fuseseră atinse de trupurile lor erau puse peste bolnavi pentru a‑i vindeca (Fapte 19.12). Să ne mai gândim și la cele 3.000 de suflete care au venit la credință printr‑o singură predică (Fapte 2.41)! Aceste lucrări „mai mari“ corespund gloriei „mai mari“ pe care Isus o are acum în cer.

Ce promisiune specială: dacă ucenicii vor cere ceva „în Numele Meu“ – adică în deplină conformitate cu voia Sa – atunci rugăciunile lor vor fi ascultate! O binecuvântare minunată, valabilă și astăzi!

Ce dragoste măreață, adâncă, de nespus, Isuse,
Tu din ceruri ne‑ai adus!
 
Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22