Sămânța bună

Acest verset din Amos ne vorbește despre un om care, scăpând dinaintea leului, este întâmpinat de un urs. Apoi, fiind în presupusa siguranță a casei, este mușcat de un șarpe. Moartea pândește acolo unde probabil nici nu ne‑am fi gândit. În anul 1452, când armata otomană asediază Constantinopolul, soldații Imperiului Roman de Răsărit din preajma ultimului împărat bizantin, Constantin al XI‑lea (1404‑1453), luptă mânați de curajul disperării. În zadar! Pierd bătălia și, odată cu ea, orașul cu inestimabilele sale opere de artă. Cărțile purtând înțelepciunea secolelor sunt distruse, arse și jefuite.

Dar de ce oare a căzut orașul? Pentru că uitaseră de kerkaporta, o mică ușă laterală din zid! Deoarece această poartă nu avea nicio importanță militară strategică, au uitat de ea. Nu era zăvorâtă, nici încuiată! Prin ea a intrat inamicul în oraș, la început prudent, suspectând o ambuscadă, apoi neîncrezător, apoi îndrăzneț, iar la sfârșit victorios. Un mic act de nepăsare, de indiferență – și moartea cotropește cetatea…

Câte relații sunt astăzi distruse de un singur act: un click pe internet, o ieșire în oraș, o plăcere la fel ca cea de la început când, „prin neascultarea unui singur om“, Adam, păcatul a intrat în lume și a fost transmis tuturor oamenilor (Romani 5.19)! Toți am devenit păcătoși. Acesta este momentul în care moartea a intrat în lume. Dar există și opusul: minunea harului lui Dumnezeu! Este Ușa către viață: „Tot așa, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți“.