Sămânța bună

Rugăciunea din textul spaniol

Copilașilor, […] vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că Îmi sunteți ucenici, dacă aveți dragoste unii față de alții.

Ioan 13.33‑35

„O, Dumnezeul meu, ceea ce mă îndeamnă să Te iubesc nu este paradisul pe care Tu mi l‑ai promis, nici frica de infern, ci faptul că Te văd răstignit pe cruce, cu trupul sfâșiat pentru mine și murind. Într‑un cuvânt, Doamne, este iubirea Ta.“

Găsită într‑un text spaniol din secolul al XVI‑lea, această rugăciune impresionează prin felul în care descrie „funia“ care ne atrage spre Domnul. Da, ceea ce exercită atracția noastră spre Dumnezeu este dragostea Sa!

Cu foarte puțin timp înainte de momentul crucii, vedem cum Domnul, aflat împreună cu ucenicii Săi, îi numește pentru prima dată „copilași“. Îi privește pe de o parte ca pe unii care au fost aduși în familia lui Dumnezeu, iar pe de altă parte ca pe unii care au nevoie de atenția Lui iubitoare. În curând avea să înceapă o altă dispensație. Iar dispensația cea nouă venea cu o poruncă nouă: credincioșii de pe pământ trebuie să se iubească unii pe alții. Este mai mult decât iubirea aproapelui ca pe sine însuși. „Cum v‑am iubit Eu“ este standardul iubirii în familia lui Dumnezeu. Este dragostea revelată de Isus Însuși în viața Sa pământească. Ea dezvăluie natura lui Dumnezeu, puterea Sa neobosită, mereu activă pentru alții. Adevărații ucenicii ai lui Isus au în ei înșiși viață divină; și ei arată prin dragoste reciprocă faptul că aparțin unei lumi diferite, cerești. Ce atracție puternică: „Cum v‑am iubit Eu“!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Amos 9.1-15 · Proverbe 25.11-18