Sămânța bună

Îi vedem pe Adam și pe Eva în zorii creației așezați într‑o grădină frumoasă, într‑o plăcută comuniune cu Dumnezeu. Însă totul se schimbă dintr‑odată: ei nu Îl ascultă pe Dumnezeu. Păcătuiesc! Aceasta aduce consecințe grave asupra întregii omeniri: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v‑au ascuns fața Lui“ (Isaia 59.2). Distanța dintre noi și Dumnezeu nu este una spațială, ci una lăuntrică, un gol ce pur și simplu nu poate fi umplut, un abis de netrecut. Nu mai putem fi prieteni cu Dumnezeu. Inima depozitează un arsenal de brutalitate și de stricăciune; nicio milă; doar plăcerea de a vedea suferința. La Golgota, întunericul este la maxim. Noaptea absoarbe cu totul lumina zilei. Natura însăși se îmbracă în doliu. Oriunde am deschide Biblia, vedem răutatea crescândă a omului și incapacitatea lui de a se salva.

Însă versetul de astăzi ne arată mărețul nostru privilegiu: ni s‑a deschis o cale prin care putem avea din nou comuniune cu Dumnezeu și putem trăi în pace alături de El! Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a‑Și jertfi viața. „Sângele lui Hristos“ ne‑a deschis accesul la Mântuitorul. Putem avea parte de iertarea păcatelor și putem deveni copii ai lui Dumnezeu, pentru că Domnul Isus a îndepărtat tot ce ne despărțea pe noi de Dumnezeu. Ce minunat să știm acum că nimeni și nimic nu ne poate depărta de dragostea Lui! În fiecare zi ne putem bucura și mai mult că Îl avem pe Dumnezeu aproape. Nu ne sensibilizează fața acoperită de spini a Celui care Se roagă nemijlocit pentru noi?