Sămânța bună

Să ne vorbească nouă Dumnezeu?

Profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.

2 Petru 1.21

Multora le este greu să creadă că marele Dumnezeu, Cel care a creat totul, ne vorbește nouă, ființe umane, sau că le-a vorbit unor oameni în vechime. Ei nu neagă existența Lui, dar Îl consideră a fi o Ființă extrem de departe de noi, datorită măreției de necuprins a universului creat de El. Lor li se pare de neînțeles că Dumnezeu poate să Se preocupe cu acest mic punct, care este planeta Pământ, darămite cu fiecare om în mod individual. Cine gândește în acest fel nu are idee de mijloacele pe care Dumnezeul Atotputernic le are la dispoziție. Toată înțelegerea noastră este marcată de ceea ce este material și vizibil. Cu greu ne putem imagina altceva, chiar dacă gândurile noastre se aventurează spre limitele universului. Acesta este motivul pentru care omul nu Îl poate înțelege deplin pe Dumnezeu niciodată. Dumnezeu dispune de căi și de mijloace din alte sfere. Prin Duhul Său, El le-a dat unor oameni aleși de El gânduri și cuvinte pe care a dorit să ni le facă nouă cunoscute. Avem Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Este oare atunci de neconceput că același Dumnezeu a făcut, prin cuvântul puterii Sale, să ia ființă toată creația, să ne vorbească nouă prin Scriptură?

Citiți Biblia! Citiți-o cu inimă sinceră și cu dorința de a afla. Atunci veți înțelege că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este perfect. Toate cele cuprinse aici sunt interconectate. Deși sunt consemnate de mai mulți scriitori, au un singur autor: Dumnezeu Duhul Sfânt!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 8.1-14 · Marcu 9.38-50