Sămânța bună

Mai întâi un cort ridicat în deșert, apoi un templu măreț construit în Ierusalim – acestea au fost locuința lui Dumnezeu, când El a locuit pe pământ în mijlocul poporului Său.

Însă acestea nu sunt casa Lui. Apostolul Pavel spune că El locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia“ (1 Timotei 6.16). Domnul Isus a folosit o altă expresie pentru a arăta acest lucru: „Casa Tatălui Meu“ (Ioan 14.2). El o cunoaște bine, pentru că dintotdeauna a fost locașul Lui. Acolo, El era desfătarea Tatălui Său și va fi pentru totdeauna înaintea Lui, în comuniune plină de bucurie, veselindu-Se „în partea locuită a pământului Său“ (Proverbe 8.30,31). El a văzut deja pământul locuit de oameni păcătoși, pierduți, dar pe care avea să îi salveze și să îi pregătească pentru a locui în casa Tatălui. Prin urmare, El le-a spus ucenicilor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Mă duc să vă pregătesc un loc“ (Ioan 14.2). Ce plan minunat! E cu mult mai măreț decât a spus Ana: „El ridică din pulbere pe cel sărac … ca să moștenească tronul gloriei“ (1 Samuel 2.8). Acest loc este casa lui Dumnezeu, locașul fericit unde se manifestă toate atributele Lui de pace, de dragoste și de sfințenie. Tatăl Îl iubește pe Fiul, care L-a glorificat în mod perfect. Fiul Îl iubește pe Tatăl, iar cei răscumpărați sunt iubiți atât de Tatăl, cât și de Fiul și înalță o cântare nouă de laudă.

Da, în slava Lui cerească în curând și eu voi sta;
Fivoi chiar cu El asemeni șin veci Îl voi lăuda!