Sămânța bună

Încercările despre care vorbește aici Domnul Isus sunt cele pe care le-a îndurat El ca Om pe pământ. Ucenicii au experimentat cu adevărat lipsuri, foamete, oboseală și sărăcie pământească. Împreună cu Domnul lor au îndurat de asemenea dizgrație, dispreț și prigoană din partea semenilor. Mulți psalmi ne zugrăvesc modul dureros în care Domnul Isus a simțit aceste încercări. Ce mângâietor că ucenicii Lui Îl iubeau, Îl susțineau și perseverau cu El! Este posibil ca noi să trecem azi prin dificultăți. El ne susține în încercările noastre, iar aceasta ne dă multă mângâiere. Ne-am gândit însă vreodată cât de plăcut este pentru El dacă noi rămânem cu El în încercările Sale? Ne gândim de pildă la acele jigniri care rănesc. Marele nostru Preot plin de îndurare și credincios poate să „aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre“, pentru că El a fost „ispitit în toate în același fel, în afară de păcat“ (Evrei 4.15). El este Cel strâmtorat în toate suferințele noastre (Isaia 63.9); comuniunea Lui cu noi este constantă. În ceea ce privește suferința și încercările pentru El, experimentăm „comuniunea suferințelor Lui“.

Un crescător de păstrăvi se plângea de pierderile majore din păstrăvăria sa. Atunci un prieten i-a recomandat să pună o știucă în heleșteu. Dar asta era ca și cum ar fi pus un lup între oi. Era bună recomandarea? Da! Când păstrăvii devin leneși, se îmbolnăvesc. Știuca îi mănâncă la început pe cei slabi, dar păstrăvii în general sunt mai iuți decât știucile. Este nevoie câteodată de un astfel de stimulent pentru a ne ține treji, pentru a face progrese în cunoașterea Lui. Încercările noastre au un rost!