Sămânța bună

„Scriptura nu poate fi desființată“

Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece.

Luca 21.33

Domnul Însuși a afirmat că „Scriptura nu poate fi desființată“ (Ioan 10.35) și Și-a susținut această afirmație folosind în cuvântările Sale citate din Vechiul Testament. Să amintim patru astfel de pasaje din Matei, în care folosește citate din Vechiul Testament. În Matei 19.4, Isus Se referă la felul cum a fost creat omul și citează din Geneza: „Nu ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie?“. În Matei 24.39, Isus Se referă la Noe și la potop și citează tot din Geneza: „[oamenii] n-au priceput, până a venit potopul“. În Matei 24.15, Isus Se referă la autenticitatea profețiilor, scrise nu retrospectiv, cum ar fi făcut istoricii, ci perspectiv, de către oameni sfinți ai lui Dumnezeu, și citează din Daniel. În Matei 12.40, Isus vorbește despre istoria lui Iona în pântecele peștelui celui mare (cetaceu, mamifer acvatic cu forma unui pește, putând ajunge până la 30 m lungime) ca despre o relatare autentică, dar oamenii o consideră o fabulă: „Cum a stat Iona trei zile și trei nopți“, anunțând cele trei zile de la moartea Sa până la învierea Sa, și citează din Iona.

Ca divertisment, un scriitor își pregătise un raft cu douăzeci de cărți pe care ar fi dorit să le poarte cu sine dacă ar fi fost nevoit să-și petreacă restul vieții pe o insulă pustie. Totuși, în împrejurări neprevăzute, exil, spitalizare, mulți credincioși au luat cu ei, fără nicio ezitare, o singură carte: Biblia. Citită și răscitită, meditată, cu porțiuni învățate pe de rost, ea s-a descoperit ca o carte vie în „insula pustie“ a sufletului. Scriptura ne-a fost dată de Dumnezeu Însuși și nu poate fi desființată!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Iov 36.22-37.4 · Fapte 17.10-21