Sămânța bună
Sângele lui Isus
Și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.
1 Ioan 1.7
Dacă oamenii doresc să aibă o relație cu Dumnezeu, trebuie să fie achitați de vinovăția lor într-un mod care să corespundă cerințelor Sale drepte. Dar cum să fie curățiți, pentru a putea sta în prezența lui Dumnezeu? Răspunsul, pe cât de simplu, pe atât de profund, este: „Prin credința în sângele Lui“ (Romani 3.25). La cruce, El Și-a dat viața pentru a ispăși păcatele. Prin moartea Sa, Isus Hristos a împlinit cerințele sfinte ale lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu îi poate ierta pe păcătoșii care se pocăiesc și le iartă toată vina, atunci când ei o mărturisesc. Sângele lui Isus Hristos este singurul mijloc prin care omul poate fi spălat de murdăria păcatelor. Cum se produce această curățire? Romani 3.25 ne dă răspunsul: „Prin sânge, prin credință“. Orice persoană care Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal și crede că sângele Său l-a achitat în mod complet este curățită de orice păcat.
Oricine a experimentat această curățire cunoaște valoarea sângelui Răscumpărătorului său. Inima sa recunoscătoare poate atunci să se alăture cântării de laudă: „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său, … a Lui fie gloria și puterea, în vecii vecilor!“ (Apocalipsa 1.5,6).
O, Miel, Tu pentru noi pe cruce ai fost odatănjunghiat,
Salvare pentru a aduce prin sângele ce Ți lai dat.