Sămânța bună

Potrivit relatării lui Marcu, ucenicii Petru, Iacov și Ioan au fost învredniciți să asiste la trei evenimente deosebite: 1. Au fost de față când Domnul a înviat-o pe fiica lui Iair (Marcu 5.37); 2. Au fost martori oculari ai transfigurării Domnului lor pe munte (Marcu 9.2); 3. Au fost cu Domnul în Ghetsimani, când El a vrut să împărtășească acolo cu ei sentimentele Sale, în anticiparea răstignirii Sale (Marcu 14.33).

Observăm că acești trei ucenici Îl cunoșteau într-un mod deosebit pe Isus. Iar harul oferit lor ne este rezervat și nouă, de a-L putea cunoaște în același fel. În toate cele trei ocazii este implicată moartea. Niciunul dintre noi nu poate scăpa de influența ei. Fata de doisprezece ani a fost înviată, Domnul dovedind public că El salvează din moarte. Pe muntele transfigurării, doi bărbați, Moise și Ilie, au apărut împreună cu El: primul murise, iar cel de-al doilea fusese dus la cer în viață. Ei sunt dovada că moartea nu mai are nicio putere asupra celor credincioși. Însă grozăvia morții nu o înțelegem decât atunci când privim lupta Domnului în grădina Ghetsimani în anticiparea morții Sale. Moartea nu-i mai privea pe alții, ci pe El Însuși. El trebuia să treacă prin moarte, conform planului lui Dumnezeu. Acolo, în acea noapte, El suferea cumplit, întrucât anticipa ceea ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu pe Golgota. El a trebuit să moară pentru a deveni Mântuitorul nostru, al acelora care meritam moartea pentru păcat. Prin urmare, El merită închinarea și dragostea noastră veșnică.