Sămânța bună
Lacrimi la picioarele lui Isus
Maria deci, când a venit unde era Isus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, spunându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“. Isus deci, când a văzut-o plângând, și pe iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat în duh și S-a tulburat în Sine … Isus plângea.
Ioan 11.32-35
Maria a ieșit din casă, iar vizitatorii care veniseră să-și exprime condoleanțele și-au închipuit că voia să se ducă la mormânt, ca să plângă acolo. De fapt, ea voia să facă ceva mai bun: să plângă la picioarele lui Isus. Și necredincioșii plâng la mormântul unei persoane dragi, dar acest lucru nu le oferă nicio mângâiere: lacrimile nu-l pot aduce înapoi pe cel decedat. A plânge însă la picioarele Domnului înseamnă să simți mângâierea iubirii Sale. Comparându-le pe Maria și pe Marta, observăm că amândouă spuseseră același lucru: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“. Răspunsul Domnului însă nu a fost același. Explicația să fie oare faptul că Maria venise într-o atitudine spirituală diferită? Ea căzuse la picioarele lui Isus, arătând reverență, în timp ce Marta nu. La picioarele lui Isus, Maria a simțit în dragostea Sa un sprijin puternic în doliu. Dacă dialogul Martei cu Domnul a prilejuit dezvăluirea gândurilor Domnului, lacrimile Mariei L-au făcut pe Domnul să-Și descopere inima. Creatorul Își amestecă aici lacrimile Lui cu cele ale creaturilor Sale. A plâns El pentru Lazăr? Cu siguranță că nu! El era pe cale să-l învie dintre morți. Nu pierderea celui mort L-a făcut pe Domnul să plângă, ci întristarea celor vii. Iar aceștia simt empatia Lui perfectă. Domnul dorește să înțelegem că El simte cu noi în durere, înainte de a ne aduce eliberarea din încercare.