Sămânța bună
Schimbare de direcție
Eram doborât și El m-a salvat.
Psalmul 116.6
Un fost soldat relata următoarele despre viața lui:
Simțeam un vid teribil înăuntrul meu. Mă adânceam cu fiecare zi într-o depresie tot mai severă. De la credința creștină nu aveam nicio așteptare. Dumnezeu, ca Persoană, nu exista pentru mine. Lucrurile divine erau doar cele tangibile, de pildă cele care îi ajutau pe oameni să trăiască: aerul, soarele, apa și hrana. Isus predica dragostea, dar El era doar un om. Biblia, o carte ca oricare alta, ținea doar de domeniul literaturii fantastice…
Făceam serviciul militar, iar după o seară petrecută la barul regimentului, unul dintre camarazi a început să-mi vorbească despre Isus. Deși eram oarecum amețit de băutură, în timpul nopții am început să mă gândesc la ce-mi spusese. A doua zi am făcut autostopul, ca să ajung acasă în weekend. Pe drum, șoferul cu care mergeam m-a invitat la un local. Când am intrat acolo, tocmai ce se încheia o scurtă predică. Am vorbit cu predicatorul, iar cuvintele lui m-au mișcat profund. Era clar că Dumnezeu mă chema, pentru că nu credeam în întâmplare. Dintr-odată am înțeles că trebuia să mă schimb fundamental. În săptămânile ce au urmat am vorbit adesea cu camaradul meu despre evanghelie și mergeam împreună la întâlniri de studiu biblic. După aceea am început să merg într-o comunitate de creștini în satul meu natal. Domnul Isus mi-a schimbat viața. Acum Îi aparțin Lui de peste treizeci de ani. Și, deși nu mi-a fost mereu ușor în viață în tot acest timp, nu regret nimic.