Sămânța bună

Iată în câteva cuvinte rezumatul autobiografic al apostolului Pavel: „Socotesc toate acestea ca o pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos“ (Filipeni 3.8). Pavel fusese cândva Saul din Tars, un om religios foarte zelos. Asemenea lui Moise la curtea lui faraon, și el primise o educație de excepție și se putea aștepta la o carieră strălucită. Într-o zi, pe când Saul era în misiune, arestând creștini, pe drum i S-a arătat Isus într-o lumină orbitoare. Saul a căzut la pământ, iar când s-a ridicat era un cu totul alt om. Fanaticul religios a devenit un discipol umil. Amintirea viziunii lui Isus nu l-a părăsit niciodată și a schimbat radical direcția vieții sale. De atunci înainte, Pavel a ales să se asocieze cu creștinii persecutați și disprețuiți. A renunțat la avantajele anterioare și le-a considerat „gunoaie“. Alerga „direct la țintă“, pentru a câștiga „premiul chemării cerești a lui Dumnezeu“. Alegerea lui era legată de Dumnezeu: perspectivele depășeau viața de pe pământ, iar privirea îi era fixată asupra realităților eterne. Dragi creștini, să imităm și noi o astfel de credință!

În timpul când imperiul otoman se întindea până spre Europa, un tânăr ofițer credincios a fost un astfel de imitator! El fusese luat prizonier de turci și adus la fortăreața lor. I s-au oferit onoruri și recompense, dacă acceptă să se facă musulman. Prizonierul a refuzat să-și renege Stăpânul. I s-au aplicat toate torturile posibile, dar nimic nu i-a putut clinti credința.