Sămânța bună

Turiștii colindau pe străzile Parisului. La un colț de stradă s-au oprit să privească un artist care picta portretul unei femei străine. Artistul și-a încheiat lucrarea, iar clienta a plecat cu pictura. Apoi, o femeie s-a adresat pictorului: „Portretul realizat de tine a ieșit mai frumos decât era, de fapt, persoana“. — „Doamnă“, a răspuns artistul zâmbind, „dacă n-ar fi fost așa, nimeni nu și-ar mai dori portretele. Întotdeauna trebuie să arate puțin mai tineri și mai încântători, pentru că, altfel, oamenii nu le-ar mai vrea. Din acest punct de vedere, le place să se amăgească“.

Lucrul acesta nu se aplică numai în cazul doamnelor. Oamenilor le place să fie flatați, nu doar în privința înfățișării lor, ci și a personalității. Apoi sunt mulțumiți de ei înșiși, imaginându-și că și Dumnezeu ar trebui să fie de acord cu ei. Însă Dumnezeu spune în Cuvântul Său: „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi“ (1 Ioan 1.8,10).

Cei care afirmă aceasta au o părere bună despre ei înșiși, dar se amăgesc singuri și vor suporta consecințele grave ale acestui lucru. Este cu mult mai înțelept să ia seama la realitate și să facă ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în această privință: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).