Sămânța bună
„Lazăr a adormit“
[Isus] le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc“. Ucenicii deci I-au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine“ … Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, ca să credeți. Să mergem însă la el“. Toma deci, cel numit Geamăn, le-a spus celor împreună-ucenici cu el: „Să mergem și noi să murim cu El“.
Ioan 11.11-16
Domnul Se folosește din nou de o vorbire cu sens figurat, atunci când le spune că Lazăr a adormit și că trebuia trezit. Înțelegerea ucenicilor se limita doar la lucrurile vizibile și naturale. Domnul însă avea planuri mai mărețe decât să împiedice moartea lui Lazăr prin vindecare. Voia să arate că El este Învingător asupra morții. Boala și moartea lui Lazăr au avut loc pe de o parte „pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“, iar pe de altă parte pentru binele ucenicilor. Credința lor trebuia întărită prin faptul că aveau să fie martori la puterea Domnului Isus de a învia. Chiar și în ziua de azi, Dumnezeu îngăduie încercări în familiile creștine nu doar pentru cei afectați direct, ci și pentru binecuvântarea celorlalți credincioși (Romani 8.28).
Ucenicul Toma era nedumerit. Deși Domnul vorbise despre înviere, el vedea numai moarte. Cu toate acestea, cuvintele lui, „să mergem și noi să murim cu El“, arată că, în ciuda perspectivei sale sumbre, Toma a rămas alipit de Hristos. Din dragoste, el mai degrabă ar fi murit cu Domnul, decât să trăiască fără El. În ce ne privește, deși se poate ca noi să avem mai multă pricepere decât Toma, cu siguranță avem mai puțină dragoste decât el.