Sămânța bună

În Biblie, Dumnezeu spune despre rasa umană: „Toți s-au abătut, au ajuns cu toții nefolositori; nu este niciunul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar“ (Romani 3.12). Suficient ca El să-i declare pe toți vinovați înaintea Lui! Accept eu că această judecată mi se aplică mie personal? Îmi recunosc eu păcatele și starea de pierzare?

Un alt verset din Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: „Omul nu este îndreptățit din faptele legii“ (Galateni 2.16). Faptele bune, făcute pentru a obține favoarea lui Dumnezeu, nu vor compensa vinovăția pentru nimeni. Cred eu acest adevăr? Am renunțat eu la propriile mele eforturi de a-L satisface pe Dumnezeul sfânt prin intermediul unei vieți onorabile și presupuse folositoare?

Pentru că Dumnezeu ne iubește, El ne-a arătat în Biblie cum putem fi salvați. Fiul Său a devenit Om pentru a-Și sacrifica viața pe cruce, ca răscumpărare pentru toți cei care cred în El, pentru a îndrepta lucrurile cu Dumnezeu. Cred eu că moartea Lui anulează datoria vinovăției mele?

Ideea că ne putem câștiga singuri mântuirea îi motivează pe mulți să ducă o viață decentă sau să facă acțiuni caritabile. Greșit! Numai o încredere smerită în Dumnezeu și în Cuvântul Său ne poate conduce la o relație fericită și împlinită cu Mântuitorul.