Sămânța bună
Și-a dat viața de bunăvoie
Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.
Ioan 10.17,18
În aceste două versete Domnul Isus le spune de două ori iudeilor că El urma să-Și dea viața. El trebuia să moară pe de o parte pentru a împlini planul lui Dumnezeu de a-i strânge laolaltă pe copiii cei risipiți ai lui Dumnezeu: credincioșii dintre evrei și dintre națiunile păgâne urmau să formeze o singură turmă, având un singur păstor.
Domnul nu Se gândea însă doar la oi, ci, pe de altă parte, El Și-a sacrificat viața pentru a-L glorifica pe Dumnezeu (Efeseni 5.2). Numai Tatăl ceresc poate aprecia deplin valoarea sacrificiului Său. Singur Tatăl poate prețui iubirea, încrederea, lepădarea de Sine și perfecțiunea care sunt evidente în fiecare aspect al morții ispășitoare a lui Isus.
Dându-Și de bunăvoie viața, singurul Fiu I-a dat Tatălui încă un motiv pentru a-L iubi. Nimeni nu Îi putea lua viața Fiului lui Dumnezeu; El Și-a sacrificat-o prin propria Lui putere de a Se jertfi. În devotamentul Lui, El a coborât de bunăvoie în ținutul morții. Dar El avea și puterea de a reveni de acolo la viață, ceea ce a și făcut, pentru a continua să Se îngrijească de oile Lui. Moartea Lui nu a fost nici sfârșit al iubirii Lui, nici încheiere a slujirii Lui față de omenire. Pe pământ, Domnul a trecut prin cele mai mari suferințe; acum, fiind în cer, El mijlocește pentru cei credincioși (Evrei 7.25).