Sămânța bună

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (2)

S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului“. Și au pornit. Și, pe când vâsleau ei, El a adormit; și o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, și luau apă, și erau în primejdie. Și, venind la El, L-au trezit, spunând: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“.

Luca 8.22-24

Isus nu le-a promis niciodată o cale ușoară acelora care se încred în El, dar le-a promis că vor ajunge la destinația lor cerească. Lacul Ghenezaret, aflat pe cursul superior al Iordanului, este la 211 metri sub nivelul mării, iar munții din jur se ridică până la 370 de metri deasupra lacului. Acea mare diferență de nivel face să se abată brusc vânturi puternice și furtuni, punându-i în pericol până și pe cei mai iscusiți marinari.

O asemenea furtună se stârnește asupra lacului și provoacă panică. Obosit după o zi lungă, în care nu numai că predicase, ci și vindecase mulți bolnavi, Isus adoarme în timpul traversării.

Ucenicii cunoșteau pericolele lacului, pentru că unii dintre ei erau pescari. Dar, când furtuna s-a întețit și corabia se umplea cu apă, ei au ajuns la limită. Cu toate acestea, ei știu către Cine să se îndrepte cu problema lor.

Aveau cu adevărat credință în Hristos? Ei L-au trezit și I-au spus necazul lor: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“. Chemarea lor însă arăta disperare și teamă. Ucenicii au fost șocați de intensitatea furtunii; cunoștința lor cu privire la măreția Stăpânului lor dispăruse; ei au venit la Isus îngroziți. Avea să facă El alt miracol?

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6