Sămânța bună

Este o experiență cu adevărat copleșitoare atunci când cineva înțelege că Dumnezeu îl iubește necondiționat. Mai înainte, o astfel de persoană avea simțăminte de neliniște atunci când se gândea la Dumnezeu. Conștiința ne amintește de greșelile noastre, pe care Dumnezeu ni le ține în socoteală până când venim la El. Foarte mulți oameni își imaginează că, prin faptele lor bune, Îl vor face pe Dumnezeu să fie plin de har față de ei. Lucrurile însă nu stau așa. Nu trebuie să facem nimic pentru a merita dragostea lui Dumnezeu sau pentru a ne dovedi vrednici de ea. Oricum, ar fi imposibil să reușim așa ceva. Adevărul este cu totul altul: Dumnezeu ne iubește, deși nu suntem cu nimic vrednici de iubit; ne iubește, fiindcă El este dragoste în Sine Însuși. Deși este corect să spunem că Dumnezeu iubește necondiționat, trebuie totuși să nu uităm că acest Dumnezeu al dragostei nu va aproba în niciun moment trăirea în păcat.

Pentru că Dumnezeu este dragoste, El oferă mântuire păcătoșilor, fără să le pună condiții în prealabil. Și, pentru că El este și lumină și dragoste, nu dorește să ne lase în starea noastră păcătoasă. Prin urmare, Isus Hristos, singurul Său Fiu, a murit ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Și, fiindcă tuturor oamenilor li se poruncește să se pocăiască, întoarce-te deci la Dumnezeu și primește harul Lui în Hristos, prin credință și cu toată sinceritatea!