Sămânța bună
„Tată, glorifică Numele Tău!“
„Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi spune? Tată, scapă-Mă de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit până la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!“ A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și Îl voi glorifica din nou“.
Ioan 12.27,28
Ce a tulburat atât de mult inima Domnului, încât a rămas fără cuvinte? Când oamenii I se împotriveau cu toată ura lor, El a rămas mereu calm. În grădina Ghetsimani Îl vedem pentru prima dată în această stare de spirit. El a anticipat toate suferințele prin care urma să treacă în mâinile oamenilor și ale lui Dumnezeu. Îi venise ceasul. El vorbise deja despre acest moment, când a spus că Bobul de grâu va cădea în pământ și va muri.
Ce luptă teribilă a avut loc în Ghetsimani! Ce povară grea a apropierii morții asupra sufletului Domnului! El, Omul perfect, anticipa gravitatea de nedescris a judecății iminente. Urma să fie abandonat de Dumnezeu, lucru pe care nu Și-l putea dori. Să-I ceară atunci lui Dumnezeu să nu Își întoarcă fața de la El? El venise să salveze omenirea de judecata înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Așa că S-a rugat: „Tată, glorifică Numele Tău!“.
Această cerere corespundea perfect cu gândul Tatălui, de aceea Dumnezeu a răspuns imediat din cer. Domnul Isus a glorificat Numele Tatălui pe parcursul întregii Sale vieți (de exemplu la învierea lui Lazăr). Acum numele Tatălui urma să fie glorificat din nou, prin moartea și învierea Fiului Său. Ca prim rezultat, „a adus la lumină viața și neputrezirea“ (2 Timotei 1.10).