Sămânța bună

Ați observat că, în evanghelii, toți erau uimiți de Isus? Cei cu educație înaltă erau uimiți de inteligența Lui când, la vârsta de doisprezece ani, El îi asculta și le punea întrebări. Mulțimile au fost surprinse de miracolele și de cuvintele Lui. Chiar și ucenicii Lui au fost surprinși și s-au temut când marea și vântul L-au ascultat (Luca 8.25). Adversarii Lui au fost uimiți și încurcați când au auzit răspunsul Lui la cursa pe care ei I-o întinseseră, „Dați Cezarului cele ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ (Marcu 12.17). Cei care Îl auzeau erau uimiți și se întrebau cine este Isus.

Unii credeau în El, ca femeia samariteancă (Ioan 4), alții preferau să nu creadă și să se țină departe de El. Așa se întâmplă și astăzi. Nu suntem noi uimiți când citim Biblia? Este un Dumnezeu care dorește să fie cel mai bun Prieten al nostru; un Dumnezeu care a devenit Om și care a murit pe cruce pentru a ne elibera de rău și de moarte; un Dumnezeu care ne dă capacitatea de a învinge necredința noastră. Nu este aceasta foarte surprinzător?

Ne face oare această uimire doar să ridicăm din umeri, spunând: „Așa ceva este imposibil“? Sau această uimire ne umple inimile de recunoștință că Isus ne-a iubit atât de mult, încât Și-a dat viața pentru mine și pentru tine? Uimirea asociată cu credința ne revelează mai mult din ființa lui Isus și ne leagă inimile de El.